Jalnicul premiat într-o Uniune eșuată

KWIohannis a fost în sfîrșit premiat de către primăria din Aachen.

Vă rog să citiți articolul „Carol cel Mare și Klaus cel Stupid” pe care l-am publicat pe această temă în 17 decembrie 2019 la cîteva zile de la anunțarea primirii premiului.

Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2019/12/17/carol-cel-mare-si-klaus-cel-stupid/

Copyright © 2013-2021 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Mens sana in corpore polisano!

         Mens sana in corpore polisano! 10 elemente ale unei succesiuni evidente:

1. Klaus Werner Iohannis a fost președintele FDGR între 2002 și 2013.

2. Paul-Jürgen Porr e președintele FDGR din 2013.

3. În 2006, Klaus Werner Iohannis devine nașul de cununie al lui Paul-Jürgen Porr. În 2008, Klaus Werner Iohannis devine și naș de botez pentru familia Porr.

4. Anul 2017 e important pentru Paul-Jürgen Porr nu doar pentru că e reales președinte al FDGR, ci și pentru că, în luna februarie, devine noul director medical al spitalului #POLISANO din Sibiu.

5. În data de 1 decembrie 2018, Victor Costache, medic și șef de secție la #POLISANO Sibiu, este decorat de Klaus Werner Iohannis cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler.

6. Pe 4 noiembrie 2019, Victor Costache devine ministru al Sănătății în guvernul dorit de Klaus Werner Iohannis.

7. Pe 7 noiembrie 2019, trei zile mai târziu, ministrul Victor Costache semnează, ca angajat, un nou contract cu #POLISANO Sibiu.

8. Pe 11 noiembrie 2019, ministrul Sănătății și angajatul POLISANO Sibiu, Victor Costache, o propune președinte la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe Adela Cojan, director executiv la… ați ghicit: POLISANO Sibiu.

9. Pe 18 noiembrie 2019, ministrul Victor Costache modifică un Ordin de ministru din 2015. El adaugă „Clinica Polisano Sibiu” pe lista spitalelor care beneficiază de un program finanțat de stat. De asemenea, ministrul Victor Costache, angajat POLISANO, modifică și criteriile de eligibilitate înlocuind „două angiografe” cu „un angiograf”. POLISANO Sibiu deține UN angiograf…

10. O Ordonanța de Urgență care privatizează Sănătatea este dată în toiul nopții dinaintea moțiunii de cenzură. A doua zi, guvernul urma să cadă, iar un guvern demis nu mai poate emite ordonanțe de urgență…

CONCLUZII:

a. Cine nu înțelege dintr-o clipire încrengătura Iohannis-Porr-Costache-FDGR-Polisano-CNAS – e complet pierdut pentru sine și pentru umanitate.

b. Cine crede sincer că Beuran trebuie să stea în arest la domiciliu, iar Costache în fotoliu la minister – e un mega-idiot mega-util.

c. Propun ca, la rectificarea bugetară, oricând va fi aceasta, serviciile și magistratura să primească încă de 100 de ori bugetul actual. E clar că sunt vigilente, independente și superpotente…

d. Într-o țară locuită de cetățeni pe care îi interesează măcar propria SĂNĂTATE, dacă nu și chestiuni desuete precum dreptatea, s-ar fi strâns deja cel puțin 100.000 de oameni în Piața Victoriei.

P.S. Când îmi asumam SINGUR proteste la DNA (încă era Kovesi acolo) și la Cotroceni, foarte puțini oameni inimoși se ridicau de pe scaun și participau. Ca atare, cine crede că are pentru ce să protesteze o poate face fără nicio problemă fără să se plângă că n-are cine să organizeze… În fond, protestul e o măsură a implicării cetățenești. Sau, cel puțin, asta ar trebui să fie…

Articolul a fost preluat de pe pagina de facebook a lui Liviu Pleșoianu.

Sursa: https://www.facebook.com/liviu.plesoianu?epa=SEARCH_BOX

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Carol cel Mare și Klaus cel Stupid

       Am aflat din mass-media că președintele țării, K W Iohannis va primi anul viitor Premiul Carol cel Mare. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Premiul_Carol_cel_Mare acesta este „decernat anual de către orașul Aachen pentru merite în unificarea europeană. Premiul constă într-un premiu în bani de 2.500 € și Medalia Carol cel Mare / Medalia lui Karl, cu imaginea lui Carol cel Mare (Charlemagne, Karl der Große, Carolus Magnus).”

Instituit din anul 1950 ca o acțiune a elitelor lumii menită să le aducă un plus de respectabilitate, ceremonia de acordare a premiului are loc în luna mai în sala încoronării a primăriei din Aachen, Aix-la-Chapelle în franceză, reședința imperiului franc al lui Carol cel Mare.

Printre laureați s-au numărat Jean Monet, Konrad Adenauer, Winston Churchill, Robert Schuman, Comisia Comunităților Europene, Regele Juan Carlos al Spaniei, Poporul luxemburghez, Henry Kissinger, Francois Mitterrand, Helmut Kohl, Gyula Horn, Vaclav Havel, Tony Blair, Bill Clinton, Euro, Ioan Paul al II-lea, Herman Van Rompuy, Papa Francisc, Emmanuel Macron.

Carol cel Mare (748-814), reprezentant al dinastiei carolingiene, privit uneori ca părinte fondator atît al Franței cît și al Germaniei, iar de unii istoriografi ca părinte al Europei, a fost încoronat în Roma ca Imperator Augustus de Papa Leon al III-lea în ziua de 25 decembrie 800, unii istorici considerînd aceasta ca o încercare de reînviere a Imperiului Roman de Apus. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_cel_Mare)

În timpul domniei sale, Carol cel Mare a luptat împotriva musulmanilor, creînd în anul 795 în sudul imperiului său o zonă tampon situată în estul Pirineilor – Marca Hispanica – ca barieră defensivă în fața invaziilor maurilor. (Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Marche_d%27Espagne)

Paradoxal este faptul că premiata anului 2008, Angela Merkel este cea care „a anulat” prin acțiunile sale lupta de peste 1200 de ani a creștinilor de pe vechiul continent împotriva islamismului, deschizînd larg porțile Europei imigranților musulmani.

Cît despre K W Iohannis, acest individ cocoțat de statul subteran pentru al doilea mandat în fruntea țării, nominalizarea pentru 2020 nu reprezintă decît o recunoaștere „în avans” a „meritelor lui” de vînzare a ceea ce a mai rămas din resursele României și de dezmembrare a ei.

Cînd populația, această masă amorfă, amorțită, indiferentă și manipulată va conștientiza dezastrul în care a ajuns va fi prea tîrziu.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Corelația fatală din România

        Dacă afirmi cu claritate o opinie, unii te încadrează repede la a fi cu unii sau cu alții. Nu este decît un semn de superficialitate, căci există a treia alternativă – apărarea adevărului, înainte de a fi cu unii sau alții.

Am îmbrățișat această alternativă știind, desigur, ce este politica la propriu, avînd opțiuni neconjuncturale, dar văzînd degradarea actuală din țara în care trăiesc. Împărtășesc un liberalism luminat de principiul demnității umane și, se înțelege, resping liberalismul securist din România de acum.

Ceea ce se petrece în această Românie ne ocupă tot timpul. Citind articolul meu “La braț cu Mussolini, Hitler & Company” („Cotidianul”, 17 noiembrie 2019), unii cred că este doar o reacție de ocazie. Nici vorbă! Este constatarea unor fapte nespus de triste. Este șocant că, după treizeci de ani de eforturi de democratizare, modernizare și europenizare, această țară se trezește inspirată, chiar la nivelul președinției, din Mussolini, Hitler și Goebbels. Nu avem de ani buni în România combinația de autoritarism plin de mojicie și amatorism țeapăn, aplaudate de neisprăviți, cu toate consecințele nefaste? Trebuie adîncită eroarea?

Că sunt fapte, poate verifica oricine comparînd. Este aproape de la sine înțeles că nu este vorba în nici un caz de etnie sau considerente etnice. Este vorba de o persoană incultă (stupefiant, ca președinte, după ce proclamă eliminarea din stat a unor concetățeni, spune că nu se pricepe la chestiuni de drept!) și diletantă (președintele actual nu a putut prezenta vreo soluție proprie la vreo problemă!). O persoană depășită cu mult de funcție, care comite, însă, abuzuri!

Totuși, oricum am privi, nici Chirac, nici Helmut Schmidt, nici Angela Merkel, nici Havel, nici Constantinescu sau Borisov, nimeni în Europa zilelor noastre, nu a făcut așa ceva. Așa cum arată lucrurile, abuzul a devenit la noi emblemă.

Neavînd propriu-zis nimic constructiv de spus, dar resimțind „plăcerea politicii”, acest președinte ține oamenii de vorbă cu „penalii”, deși intră el însuși, prin ceea ce face, în categorie. El atacă „corupții”, dar, prin felul în care desfigurează instituțiile, nu este mai puțin corupt. El acuză „extremismul” la rivali, dar prin tot ceea ce a făcut aparține efectiv extremismului actual. Simpla aruncare peste bord, evident antidemocratică, a legitimării, în ceea ce pretinde că este „principala sa realizare” în cinci ani, adică distrugerea cu mijloace oculte a majorității stabilite de cetățeni prin alegeri parlamentare, este extremism. Fără alte probe!

Fiindcă sunt fapte, nici un comentator, oricît de răuvoitor, nu a putut infirma vreo susținere a acelui articol. Iar în România, sub regimul actual, abundă răuvoitorii plătiți cu bani grei!

Mulți concetățeni semnalează însă că sunt chiar mai multe reactivări de teze funeste. Cu siguranță că sunt! De pildă, președintele actual declară cu pieptul umflat de ură, la Bistrița, că nu-i combate pe social-democrați, ci este în „război cu ei”! Nu discutăm aici necunoașterea noțiunilor.  Mai important este că, în inconștiența sa, actualul președinte nu știe că i-au luat-o alții înainte. Cine vrea, poate avea singur, la lectură, un tablou uimitor al apropierilor între ceea ce susține prostește președintele și ceea ce a spus aberant Hitler.

Interesant este în aceste zile că nici o universitate nu a vrut să fie gazda unor elucubrații „prezidențiale”! După ce a fost interesant cum priveau „liberalii” din sălile de la Bistrița sau Baia Mare cînd președintele le prezenta aiureli. Ar fi bine ca banda să fie cît mai publică pentru a putea discuta, peste un an-doi, mai ales că președintele le-a vorbit celor care l-au ascultat precum unor școlari, dacă nu cumva unor înapoiați. Nici un argument în retorica sa săracă, în afara unor atacuri suburbane!

„Cuvîntările” de la Bistrița și Baia Mare atestă și ele, la orice analiză, că este vorba de o persoană care nu are de propus ceva serios. Nici în economie, nici în democratizare, nici în reforma justiției, nici în educație, nici în politica externă, nici în altceva. Președintele dovedește că are cîteva idei fixe, după ce, în pofida a ceea ce afișează acum, se adeverește tot mai clar că s-a gudurat pe lîngă psd să-i dea bani și funcții. Vreo preocupare pentru cetățenii care suferă din cauza micimii de caracter și nepriceperii decidenților? Vreo vizită la un azil de bătrîni sau de copii orfani sau într-un spital sau la săraci? Doamne ferește!

Președintele recurge la trucuri ieftine. El se adresează cu „dragi români”, ignorîndu-i rudimentar pe ceilalți. Pe bună dreptate, un perspicace senator UDMR a putut replica: să sperăm că atunci cînd se vor vedea fructele „guvernului meu” și vor crește prețurile, președintele va aplica stupida sa rețetă de austeritate românașilor, nu și ungurașilor, armenașilor, grecoiașilor, evreiașilor și altora din societate !

Cetățenii României n-o s-o ducă mai bine dacă nu se face democratizare – și nu inepta eliminare a unor cetățeni și organizări, ieșită din capul unui om limitat, care nu pricepe că ceea ce spune nu este compatibil nici măcar cu statul de drept. Pe care, de altfel, îl clamează, fără să știe despre ce este vorba.

Din nefericire, încep tîrziu să curgă informații adevărate. Trebuie să constatăm, însă, că președintele nu are nici un merit în ceea ce-și atribuie. De pildă, desemnarea Sibiului ca oraș cultural european s-a făcut după o notificare a guvernului din 1997 și o discuție cu cancelarul Kohl, la care am asistat. Nu are nimeni din Sibiu vreun merit. Am aflat și eu deunăzi că guvernul care ne-a succedat a fost cel care, după aranjamente la Luxembourg, a tras de primar să se angajeze în pregătirea Sibiului ca oraș cultural european.

Restul – cu pretinsa „apărare a statului de drept”, cînd el, ca președinte, îl pune în pericol cel mai mult, cu „asigurarea prestigiului țării” etc. – sunt povești pentru naivi. Nu cumva tocmai sub președintele actual România a ajuns la cea mai joasă cotă a prestigiului extern, direct ca urmare a iresponsabilelor sale declarații? Nu cumva sub el s-a format în România, în premieră europeană, curentul celor care vor să se aranjeze în exterior pentru a-i stăpîni pe cei din interior?

Nu stăruim, însă, într-un trecut cu falsuri nedemne de un cetățean, ce se dezvăluie pe zi ce trece. Odinioară, în campania din 2014, cînd trebuia să alegem, în finală, între un aventurier și un nepregătit, i-am spus nepregătitului să nu mai vorbească despre „rătăcirea Chinei”, căci va prelua o țară „cu adevărat rătăcită”. Nu a repetat prostia și m-a bucurat că o țară cu realizări unice nu intră în malaxorul opticilor înguste ale oficialilor de pe aceste meleaguri. Numai că, fără învățare și cu o lipsă de cultură civică ce nu se bănuiau acum cinci ani, insul a luat-o pe o cale și mai păguboasă pentru România: instrumentarea noii securități și a justiției pentru a lichida alternative și a promova idei înapoiate. Poate că nu i-am fi votat pe nici unul dintre concurenții de pînă acum cîteva luni la fotoliul prezidențial, dar nu este admisibil să se abordeze rivalii precum Mussolini pe Giolitti sau Hitler pe Röhm.

În viață întîlnești și oameni care te depășesc – ca nivel al studiilor, ca experiență în viața publică, ca devotament, ca moralitate. Dar nu poți pretinde orice cînd ești un absolvent oarecare, cu experiență de nivel modest, umplut vizibil de ură, cu conexiuni dubioase. Demnitatea te-ar obliga să te uiți în oglindă și să nu recurgi la discreditare plină de vulgarități, tu sau cei pe care i-ai asmuțit! Dar de unde demnitate?

Mă revoltă, mărturisesc, că cetățenii sunt luați de fraieri de un ins care nu stăpînește noțiuni simple, a cărui pregătire este vizibil joasă („politruc” a fost o autocaracterizare exactă), cu o cultură civică, juridică, politică mediocră. Și care nu se uită în oglindă! Cinci ani sunt, totuși, probă.

Eu nu am făcut caz vreodată de ceea ce i se impută juridic actualului președinte. Dar, cum a sugerat presa internațională, ar trebui să dea el însuși lămuriri.

Ar fi fost cazul ca actualul președinte să ceară el însuși să se examineze cele semnalate, inclusiv în lumea largă: averea obținută, contiguitatea cu comerțul cu copii, lipsa de reacție la devalizări de bunuri, înlăturarea de concurenți cu mijloace nedemocratice, scindarea abuzivă a societății în scopuri personale, încălcarea repetată a Constituției, aducerea în scenă a unor trompeți pentru înșelarea publicului, mediocrația cultivată în dauna intereselor naționale.

Indiferent de unde vine solicitarea, cine a jurat pe Constituție că o va apăra, se cuvine să aibă demnitatea de a răspunde! Dacă ar fi integru, președintele actual s-ar fi pus benevol la dispoziția procurorilor, fie ei și „de casă”, și ar fi cerut chiar anchetarea propriei persoane. Se vede bine că, din nefericire, el este gata acum să distrugă toate tradițiile de cultură civică și politică autohtone de dragul meschinului său „mandat”. Cine va plăti pagubele?

Nu este suficient că, în ultimii cinci ani, sub inspirația președintelui, s-a umplut țara de neisprăviți la butoane, de sfertocalificați care iau decizii cruciale, de diletanți cu trompetă? Propaganda sa – „proiectul de țară”, „România normală”, „România educată” – prezintă doar vorbe goale, chiar ofense la adresa fiecărui cetățean. Pentru a ne da seama de esența a ceea ce ni se oferă, este destul să privim ruinarea în curs a credibilității financiare și a credibilității culturale a țării făcută de „guvernul meu” și trompeți care vînd orice!

De trei ani, președintele actual nu știe să facă decît „campanie electorală”. El nu are teme economice, sociale, statale, ci lupta „politică”, mînuind iataganul noii Securități, al justiției instrumentate și al mobilizării de neisprăviți. În nici o țară europeană dezbaterea publică nu s-a degradat într-o asemenea măsură! Cineva cu scaun la cap, care a văzut prestația lui la șueta organizată marți, la Biblioteca Centrală Universitară din București, ar fi putut spune liniștit „acest președinte habar nu are despre ce este vorba” într-o țară și o lume în schimbare.

Problemele cele mai grele se ivesc abia de acum. România are deja, ca urmare a cinci ani de nepricepere și excursii, cea mai mare și mai alarmantă emigrare de cetățeni în timp de pace, cel mai extins comerț cu ființe umane, cele mai slabe performanțe în domeniile inovării și creației, cea mai subdezvoltată infrastructură, cele mai proaste servicii publice, cea mai abuzivă administrație centrală și locală, cea mai plină de diletanți structură a statului, cea mai

incompetentă și dezorientată conducere la guvern și președinție. Prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, președintele actual este coresponsabil.

De unde vin toate acestea? Putem suci lucrurile, prin interpretare, dar nu se poate ocoli faptul că ele vin din corelația fatală în care România a intrat cu ani în urmă. Iar acum, riscă să se afunde și mai mult.

Să ne amintim istoria. Nefăcînd nimic la Cotroceni, cum a fost forțat să recunoască, președintele a luat votul de blam la alegerile parlamentare din 2016. În loc să se pună pe lucru, s-a pus pe uneltiri. Rezultatul a fost umplerea piețelor nu cu oameni care își spun păsul și vor soluții concrete, ceea ce ar fi fost legitim, ci cu un fel de reziduu al societății, îmbuibat și vindicativ, dar incapabil de a articula soluții. Un curent întreg de neisprăviți a urcat pe scenă și a împiedicat, cu concursul președintelui, orice discuție rațională.

Nici o reformă nu a mai putut fi făcută, după ce președintele și-a impus ilegal, cu ajutorul serviciilor, prim-miniștrii și miniștrii chiar ai partidului care a cîștigat alegerile. În pnl, „partidul de suflet” al insului, au dispărut pe rînd liberalii, locul lor luîndu-l populari care cred că pot uni liberalismul cu Mussolini, evident în ediție de provincie. România a ajuns, grație mediocrității decidenților actuali, grație serviciilor secrete, justiției instrumentate, la o corelație ce-i poate fi fatală: un om nepregătit și limitat, care reduce politica la lupta fără scrupule pentru funcții,  abuzează de Constituție și numește în funcții indivizi dintre cei mai slabi și fără merite, iar aceștia susțin, cu toate mijloacele, la nevoie măsluind orice, un președinte care nu are de a face cu nevoile țării.

Nici o personalitate reală nu este în siajul președintelui actual. Scindarea societății și valoarea scăzută a vîrfului îndepărtează oamenii de valoare, ca totdeauna. Rămîne loc, desigur, pentru oportunismul mediocrilor. Cine va răspunde, însă, după ce se consumă mandate obținute cum se vede – mai nou, fugind de dezbaterea publică și onestă?

Îmi vine mereu în minte, ca o amenințare continuă, ce spunea Seton Watson despre România lui Carol al II-lea, mai exact despre lingușirea la care se pretează unii: „Toate trăsăturile menționate … mizeria țăranilor, brutalitatea birocratică, educația falsă și o clasă privilegiată căreia îi lipsește orice simț al responsabilității sociale, ai cărei membri brilianți au fost gata să-și trădeze de la o zi la alta principiile în schimbul avantajelor funcției și bunăvoinței regale – au existat în România în mare măsură. Democrația nu poate înflori într-o astfel de atmosferă…. procesul decăderii a mers în România mai departe decît în alte părți ale Europei Răsăritene” (Hugh Seton-Watson, Eastern Europe between the wars (1918-1945),  Cambridge University Press, 1945). Desigur, lingușitorii de azi nu mai sunt nici măcar brilianții momentului!

Ei nu înțeleg nici chiar diferențe elementare. Așa cum se înțelege la noi,  democrați liberală nu are opreliști hotărîte la libertăți – inclusiv la aceea de a obține ilegal bunuri, de a vinde copii, de a devaliza, de a linguși, de a vorbi despre democrație și de a o distruge. Dar un liberalism democratic este interesat de libertăți pentru fiecare cetățean, de reciprocitate în relații, de echitate și dreptate, de democrație. Constituția României este construită pe liberalismul democratic, precum cea a SUA, a Franței, a Italiei, a Poloniei, a Ungariei și a multor altor țări. Că nu se pricepe nici astăzi acest fapt este o rătăcire a regimului (dacă putem vorbi de rătăcire la regimuri liberalo-securiste!) și o rătăcire a unor „intelectuali” de casă.

Ca să fie și mai limpede de ce are nevoie România astăzi, aș aminti că americanii care au conceput, la origini, tranziția din Europa Centrală și Răsăriteană au atras atenția că vor avea de suferit țările care nu fac democratizare la lumina zilei. Căci, „acei factori care au fost necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau transformarea de sine a unui regim autoritar, ar putea să nu fie nici necesari și nici suficienți pentru instaurarea unui alt regim – în cele din urmă a democrației” (Guillermo O’Donnell, Philippe C. Schmitter, Tentative Conclusions About Uncertain Democracies, The John Hopkins University Press, 1986, p.65). La noi, s-a procedat invers, limitîndu-se mereu democrația – dovadă și efortul, care se face și astăzi, chiar de către președinte, de privare a unor concetățeni de drepturi. Securismul, justiția instrumentată, distrugerea de partide fac parte dintre mijloacele pe care celebra analiză le socotea ale trecutului. Din nefericire, România are parte de ele și în prezent.

Mulți intelectuali distribuie clișeul laș: nu am avut ce alege, nu am avut ce face. Avem fiecare ce face, căci adevărul este oricînd de preferat minciunii organizate oficial. Se pot cîștiga alegeri, dar contează practic, foarte practic, nu doar cîștigarea alegerilor, ci și calea cîștigării lor. Alegerile prefabricate nu sunt soluția pentru România, pentru nici o țară care se respectă.

Ora este a răspunderii personale pentru o situație care este a tuturor. Într-o asemenea situație, nu este ceva mai potrivit decît dictonul vestit al lui Dostoievski, pe care îl parafrazez: „dacă stăm smirnă în fața prostiei, atunci suntem vinovați de tot și de toate, în fața tuturor, iar dacă eu nu fac nimic, sunt mai vinovat decît alții”.

Articolul semnat de Andrei Marga a apărut în Cotidianul.ro din 20 noiembrie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/corelatia-fatala-din-romania/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

La braț cu Mussolini, Hitler & Company?

       După treizeci de ani tocmai unii care se pretind instruiți nu-și dau seama că poți să ai o opțiune sau alta, dar dacă adevărul nu contează, nu iese mare lucru. Unde nu este capacitatea adevărului nu există șansa asanării.

Îmi spun părerea fiindcă nu-mi convine ca cineva care încalcă țîfnos legi și reguli și induce abrutizarea în jur să ne ia drept fraieri. Mai ales acum, cînd orice om cu simțuri treze observă noua impostură de la vîrful statului român, ce amenință bruma de civism și democrație adunată. O semnalează, har Domnului, și publicații internaționale, în care caracterizările sunt „diletant”, „promisiuni neținute”, „pasivitate”, „avere din surse nelămurite”, „influențe ale Securității”, „statism sau lipsă de idei în politica externă”. Îmi spun părerea căci în acest caz nu este politică, așa cum o înțelege lumea civilizată, nici democrația de care este nevoie pentru a fi oameni, iar Europa este cu totul altceva decît clamează limitații ei „avocați” de azi.

Poți să nu cunoști nemijlocit persoane aflate în discuția publică. Faptul nu justifică indiferența față de împrejurarea că tot felul de neisprăviți din garda „prezidențială” vorbesc golănește despre alții. Dar dacă acești neisprăviți ar fi puși la un examen obișnuit? dacă li s-ar scruta îndeaproape pregătirea? dacă li s-ar demasca suportul? Mă tem că ar ieși mult sub cei pe care îi calomniază!

În definitiv, dacă este vorba de deșteptăciune, și garda și gardatul nu sunt decît niște absolvenți oarecari (ca să rămînem eleganți!). Atît de oarecari încît un inginer de Petrol și Gaze, angajat de OMW, nu are cum să fie sub nivelul unui suplinitor de școală generală sau al trompeților isterizați. Dacă tot suntem la acest subiect, ar fi de întrebat de ce, la noi, absolvenți efectiv valoroși și devotați cauzelor publice rămîn în umbră, în favoarea neisprăviților?

Dacă s-ar scrie istoria documentată în arhive a ultimilor cincizeci de ani ai țării, s-ar lămuri cam totul! Plec însă de la falsurile proeminente (ce se înmulțesc cu fiece zi!) din perorațiile președintelui, cu vădita ignoranță și prostul gust din spatele lor.

De-a lungul anilor, am votat cu partide ce anunțau reforme adînci de schimbare democratică și în direcția democrației. Faptul nu mă împiedică, însă, să spun, privind lucid și responsabil, că la ora actuală nu psd-ul este problema României. Acest partid, indispensabil în democrația actuală precum creștin-democrația, liberalismul luminat sau ecologismul serios, a făcut greșeli lăsîndu-se cotropit de noua Securitate și neștiind să-și prezinte deciziile și să se apere.

Problema României actuale este însă alta, anume, încercarea unor parveniți care au apucat la iataganul noii Securități și al „justiției” de a distruge pluralismul politic, atît de greu cucerit în această țară. În fapt – iar timpul va dovedi cu prisosință – actualul președinte nu este soluția pentru România, ci parte a problemei în care ea se afundă și care va costa, din nefericire, mai mult decît încă cinci ani pierduți.

Primul fals se referă la starea țării. Sunt un critic constant al situației, iar intervențiile mele publice, sub semnătură, de a lungul deceniilor, sunt proba. Dar o persoană integră, care nu acceptă minciuna, nu are cum să nu vadă creșterea economică, ameliorarea veniturilor, efortul de normalizare a unei justiții, rămase ca la nimeni, și încercarea de a lua în regie publică resursele, din ultimii trei ani. În orice țară aflată în situația României, decidenții responsabili ar angaja asemenea obiective. Nu de dragul cuiva, ci pentru a scoate din crize această țară! De aceea, spus direct, președintele bate cîmpii profund incult și vinovat cu „lupta psd-ului contra românilor”. Iar cînd nu ai făcut ceva pentru români, s-ar cuveni decență!

În plus, obsesia eliminării PSD-ului (temperată deunăzi de inepția că oamenii pot vota PSD-ul, dar politicienii săi să nu mai aibă funcții – ca și cum poți fi legitimat democratic, dar nu contează!) are un antecedent jenant. Nu altul decît Hitler ataca la fel de agresiv social-democrații, punînd întrebarea dacă nu cumva sunt „conduși de evrei” și acuza în principal republica de la Weimar, „trădarea clasei muncitoare”, „sistemul corupt”, fără să se sinchisească de argumente (Thomas Childers, The Third Reich. A History of Nazi Germany, Simon & Schuster, New York, 2018). Președintele de azi al României procedează aidoma: el îi atacă pe social-democrați, desigur nu pentru că i-ar călăuzi evreii (chiar dacă „niște evrei” îl deranjează și pe el!), ci pentru că sunt conduși de oameni care i-au observat nepriceperea, pe care îi acuză că au realizat ceea ce au realizat fără el, că și-ar fi „ trădat electoratul propriu” și ar fi „corupți”. Nu numai că cineva corupt strigă „corupții”, dar președintele nu a putut prezenta vreun argument pentru atacurile sale suburbane. Schema este aceeași cu a Führer-ului. Nu se cunosc oare consecințele ei dezastruoase?

Președintele face cal de bătaie din “statul de drept“. Nu mai insist asupra faptului că nu cunoaște noțiunile. Nici că nu pricepe Constituția, cum s-a dovedit abundent.

Românii au defecte, ca orice altă națiune, dar este jignitor să spui că nu vor „stat de drept”. Nimeni nu a exprimat în România recentă așa ceva! Ceea ce nu intră în înțelegerea vizibil mărginită a președintelui este „statul de drept democratic”, prevăzut explicit de Constituția pe care a jurat. Nu intră nici faptul că milioane de cetățeni, mulți incomparabil mai pregătiți decît el, au pus umărul în trei decenii la a democratiza și moderniza această țară. De fapt, sub perorația „statului de drept” în România de azi inși lipsiți de cunoștințe și de realizări ascund o voință de parvenire fără merite, invocînd o idee pe care nimeni nu o contestă.

Mai este un aspect. Pe bună dreptate, observîndu-se încălcarea legii fundamentale la numirile de șefi – în procuratură, înalta curte, servicii secrete – și abuzurile acestora, Parlamentul României a încercat, prea timid, cred eu, revenirea la Constituție prin legi adecvate. Nu există, de fapt, nicăieri în Europa abuzul numirilor și nici abuzuri ale celor numiți, precum în România actuală. Nicăieri nu s-au semnat protocoale de „cooperare” între judecători, procurori și serviciile secrete – embleme ale unui fel condamnat de istorie de a face justiție, pe care președintele îl apără. Ca să dăm doar un exemplu! Retezarea, de fapt nici măcar suficientă, de către Parlament a șanselor de abuz, președintele actual a resimțit-o ca frustrare, încît convertește o ură personală în problemă de stat. Un caracter civic și un democrat proceda cu totul altfel – aplica civismul și democrația. Dar de unde acestea?

Nu mă interesează cine pe cine iubește. Dar de ce vrea, totuși, președintele păstrarea legilor justiției care favorizează abuzurile? Îi este frică de o justiție eliberată și independentă? Pesemne că are motive, căci într-un stat efectiv de drept faptele sale îl trimiteau de mult acasă, de tot!

„Direcția proeuropeană” a țării este o temă pe care actualul președinte o pricepe și mai puțin – vezi clișeele sale vetuste, în vreme ce trenul european a ajuns demult în altă gară! El se străduiește să treacă altceva decît este. Să discutăm cum vedea reformele proeuropene, cînd trebuiau făcute? Să-i amintim cine a făcut din Sibiu oraș cultural european, pe cînd el era anonim? Să-i amintim cum a reacționat la preluarea temei holocaustului în manuale? Să-i amintim alte fapte?

Nu există forțe semnificative care ar vrea să întoarcă România din drumul proeuropean. Din nou jignitor pentru cetățeni, președintele induce naivii în eroare cu gogoși, în loc să concretizeze apartenența europeană în viețile românilor și să facă atractivă Uniunea Europeană de azi. El nu a realizat nici măcar ce a promis. Firește, nicăieri oamenii nu stau la nesfîrșit smirnă în fața mediocrității decidenților, încît opțiunile lor se pot schimba.

Aceste falsuri și meschinării, și multe altele, vin din diletantism, din lipsa culturii civice și politice și, probabil, din anturajul de neisprăviți care, nefiind în stare de cariere pe merit, aplaudă erori și așteaptă funcții. Ele vin direct din două surse tot mai evidente: înțelegerea rudimentară a politicii – la orice analiză, una dintre cele mai rudimentare din România din anii treizeci încoace – și alimentarea din tezele acelor ani.

Nu facem aici istoria înțelegerii politicii. S-a cedat tot timpul în raport cu selectarea meritocratică a oamenilor, însă este de spus, totuși, că cedarea a devenit în România de astăzi sistem. De aceea, nici o personalitate veritabilă a vieții românești nu se află azi la decizii majore. „Inșii mai slabi”, ca să reiau formula lui Thomas Mann, sunt instalați pe căi necurate să hotărască soarta oamenilor.

Politica nu se confundă, cum crede președintele, cu abilitățile măsluirii alegerilor, ale păcălirii cu referendumuri ce măresc opresiunea, nici cu dărîmarea guvernului în Parlament prin uneltiri securiste. Politica este cu totul altceva – ea presupune analiză, identificare cu dificultățile trăite de cetățeni, proiectarea de soluții și bătălie pentru a convinge argumentativ.

În 2010, eram izbit de recursul regimului din România la teze ale lui Goebbels și Mussolini și am publicat articolul „Revenirea carpatică a lui Goebbels și Mussolini?”( vezi Andrei Marga, Romînia actuală. O diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011). Apoi s-au petrecut multe lucruri. Între altele, la investirea mea ca ministru de externe, în 2012, Traian Băsescu a refuzat să dea mîna, spunînd „nu dau mîna cu cineva care m-a comparat cu Mussolini”. La care i-am răspuns, desigur, pe loc: „nici vorbă de comparație, Mussolini era citit și, între altele, jurnalistul care a introdus pragmatismul lui William James în Italia”. Nu-l comparasem, dar semnalasem că la Carpați se reiau teze ale anilor treizeci.

Între timp, argumentele aduse în 2010 nu numai că nu s-au tocit. Astăzi, paleta la care trimit decizii de la Cotroceni este mai extinsă. Acum și Carl Schmitt, nu doar Goebbels, Mussolini, sunt în fundal, iar Hitler a fost adus, stupefiant, mai în față. Nu este de mirare: suntem tot în regimul de după 2004, devenit și mai anacronic. Iată cîteva ilustrări.

„Cine nu este cu noi este de <stînga>” și ar trebui făcut ceva cu el – spuneau propagandiști de acum zece ani. Grobieni în funcții sunt și azi , chiar sfetnici. Ca democrat, nu poți să nu fii izbit de apelul președintelui actual la clișeul anilor treizeci: social-democrații sunt diavolul. Și de aspirația lui nu de a-i învinge în competiția soluțiilor, prin alegeri curate, ci de a-i „distruge”.

„Rezultatul alegerilor nu cerea cu adevărat dictatura partidului naţional‑socialist, ci coresponsabilitatea sa” – s-a spus relativ la alegerile din Germania anului 1932 (Ernst Nolte, Die faschistische Bewegungen, DTV, München, 1966, p. 396). Nu cumva alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale din ultimul deceniu și jumătate, prin rezultatul lor formal, îndemnau și în România la pluralism? Oricum la altceva decît la autoritarismul incult, ale cărui efecte se văd în lipsurile și suferințele din România actuală, și la încropirea de guverne în pofida alegerilor parlamentare.

Nu ar fi cazul, cum recomanda un fost ministru al regimului, ca președintele să ia în seamă cultura germană? Aș spune, măcar de la Goethe, trecînd prin Heinrich Böll, la Günter Grass sau Enzensberger? Nu ar fi cazul să învețe din extraordinara tradiție democratică a Germaniei postbelice, care a și propulsat-o în avanscenă? Nu ar fi cazul să știe că alegerile prefabricate nu sunt măsură nici a adevărului și nici a valorii? Că în viață contează performanțele, dar împreună cu calea pe care s-au obținut? Că poți cîștiga alegeri cu cetățeni parte dezinformați, parte manevrați, dar nu se ajunge departe?

Sub Mussolini, în 1923‑31, s-au redus salariile şi prestațiile sociale și au slăbit sindicatele. Toate acestea plecînd de la interpretarea pur propagandistică a situației dificile: „responsabilitatea acesteia era atribuită salariilor prea ridicate şi bugetelor dezechilibrate” (Karl Polanyi, Le Grand Transformation, Gallimard, Paris, 1982, p. 312). De la Cotroceni, avem altceva decît propagandă străină de economie? Avem vreo abordare competentă?

Regimul lui Mussolini stimula crearea de dosare neverificate pentru a ţine în şah persoanele (Salvatore Lupo, Le fascisme italien. La politique dans un régime totalitaire, Flammarion, Paris, 2003, p. 360). Nu suntem tot în plină dosariadă? Nu cumva aceasta înflorește sub actualul președinte? Destul să deschidem ochii și avem răspunsul!

Deviza lui Mussolini era “nominalizează și discreditează, că lasă urme!”. Apoi, acesta își ataca rivalii fără contenire în formule fixe: Turati era „detestabil”, Giolitti, „nedemn de încredere” – ”într‑un amestec de ură personală și polemică ideologică” (p.43) Este oare altceva cînd președintele actual vrea cîștigarea alegerilor nu cu merite, nu cu soluții mai bune, ci cu stigmatizări precum „penali”, mai nou “incapabili” sau “autori de eșecuri”?

Preocuparea lui Mussolini era schimbarea compoziției Parlamentului printr‑un alt sistem de vot (Piere Milza, Serge Berstein, Le fascisme italien 1919-1945, Seuil, Paris, 1980, p. 141). Nu de la Cotroceniul actual vine obsesia ca unii concetățeni să fie împiedicați să îndeplinescă roluri publice? Nu au fost înlăturați pe parcurs, cu mijloace demne de regimuri retrograde, posibili concurenți? Nu se laudă președintele cu aducerea la vot și a celor care trec rar prin țară, dar pot fi mai ușor manipulați? Nu vrea obstinat „guvernul meu” și nu guvernul țării?

„Religia este insesizabilă, ca şi ceața” – îi spunea Mussolini lui Hans Frank, în 1935, ca şi cum realitate are doar ce ține de forță. Să observăm că a doua zi după ce, în catedrala Mîntuirii Neamului din București, Papa Francisc a vorbit de „frate” și de „amăgirile puterii”, s-a trecut la atacarea „fraților”, chiar de către cei care se flatau că l-au adus pe papa.

Carl Schmitt a teoretizat „mișcarea” de pe străzile orașelor în vederea reorganizării sub “Führer” (Carl Schmitt, Über die drei Arten des rechtswissenschaftlichen Denkens, Hanseatische Verlagsanstalt, Hamburg, 1934). „Mișcarea” ar fi creatoare de drept. La noi, de ani buni nu se vede la Cotroceni vreo preocupare pentru democratizare. Este evident, însă, efortul de folosire a “mișcării” pentru a bloca legiferarea, în dauna conlucrării în interes public cu partidele și forțele organizate. Actualul spectru politic, cu uneltirile iresponsabile din spatele său, care împiedică de fapt România să evolueze, este fructul acestui efort păgubos.

Precum Carl Schmitt (Politische Theologie…, Duncker & Humblot, Berlin, 1925, p.11), președintele actual exaltă statul de drept în dauna drepturilor – care sunt luate ca o noțiune oarecare. Simptomatic, șefa sa a Înaltei Curți de Justiție și Casație nu ezita să spună că “România s-a grăbit să semneze convenția drepturilor omului”! După ce un ministru al justiției, tot de extracție „prezidențială”, declara că „drepturile omului sunt un lux”!

Președintele actual a reluat fățiș înțelegerea primitivă a politicii ca „distincție între amic și inamic”. Adică, în forma delimitării inamicului și a lovirii lui necondiționate, nu ca o competiție argumentativă în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață, nu ca organizare pricepută, nu ca dezvoltare. Cine cunoaște istoria anilor treizeci știe că alunecarea în dictaturi a luat viteză cu acest concept al politicii (Carl Schmitt, Der Begriff des Politischen, Duncker & Humblot, Berlin, 1932). Doar că cei care aplică acum conceptul, au o certitudine: dacă îți lovești cu hotărîre rivalul, devii sigur. Iar loviturile se văd în România actuală în reluarea absurdă de procese politice și în obstinația distrugerii rivalilor.

Multe habitudini din registrul sumbru al anilor treizeci revin astăzi în limbajul de la Cotroceni. Taxarea rivalilor ca „toxici” are antecedente în limbajul lui Hitler, ca și formula „ciuma roșie”, iar acuzarea de „afaceri” rău famate este chiar de la Führer. Invocarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală are aceeași sursă.

Nu mai vorbim de jocul cu „moartea” adversarilor pe rețelele de socializare. Agitarea „pericolului din Răsărit, poate chiar asiatic”, specularea vulgară a „conflictului arabo-evreiesc” vin, oricît s-ar nega, din limbajul anilor treizeci. Președintele nu a respins penibilitățile care au înflorit în ograda lui.

Goebbels i-a aranjat lui Hitler filmarea la mormîntul lui Nietzsche, la Weimar. Se poate bănui motivul. Cu ceva timp în urmă președintele a vrut să pună în folos propriu aniversarea a trei decenii de la Revoluția din 1989. Nu conta că nu se știe cu ce se ocupa el în decembrie 1989, că nu a inițiat vreo reformă de despărțire de regimul comunist. Nu conta că a acceptat ca procurorul său general să interpreteze înlăturarea acelui regim ca lovitură de stat. A fost nevoie ca foști deținuți politici să-i atragă atenția că celebrarea lui decembrie 1989 în folosul unei persoane este cel puțin samavolnică.

Tot Goebbels recomanda stăruitor ca în politică să nu se recurgă la argumente. Dacă o propagandă caută argumente, eșuează – spunea sinistrul trompet (Peter Longerich, Goebbels. A Biography, Random House, New York, 2015, p.79). „Stilul” era cel ce conta, nu adevărul. Nu suntem tot acolo? Nu vedem azi cum își susține președintele aberațiile – vorbind ca în fața unor  școlari, fără să ofere vreun argument? Nu vedem necopții care i le preiau?

Nu mai este de glumit cu asemenea apucături. Grav destul, în România de azi nu se mai fac schimbări democratice. Controlul parlamentar al funcțiilor, ghidat de adevăr onest și rigoare juridică, nu mai există. Alegerile europarlamentare, cu amestecul lor de mistificări și numărare militarizată a voturilor, nu au echivalent pe continent. Referendumul pe o întrebare în care și președintele se încurca, nu numai că era destinat strîngerii șurubului, dar era ca și cum întrebi dacă să fie apă curată și apoi pui apa în vînzare pentru cei aleși. Alegerile prezidențiale sunt, după trei ani consumați cu opinteli „prezidențiale” pentru meschinul „al doilea mandat”, în aceleași coordonate de prostire cu vorbe și de manipulări ce vor crea handicapuri acestei țări. În premieră nefastă, nici o dezbatere pe probleme ale societății românești sau Europei nu s-a acceptat.

După primul mandat se poate spune, cu probe pe masă, că președintele nu are cum să rezolve vreo problemă vitală a acestei țări. El își poate pune, cum se vede că aspiră, colanul, dar aceasta nu asigură dezvoltare. Combinația de nepricepere, neoliberalism securist și autoritarism de cireadă, pe care o reprezintă, va fi ocazie de împotmolire. Ca cetățeni, ar trebui să punem întrebări. Dacă tot îi socotești pe români nepregătiți să joace un rol în Europa, de ce vrei să stai în capul lor? Dacă tot recurgi la teze, clișee și năravuri compromise, de ce nu ar fi suficient ca președinte un robot, căruia să i se șoptească ce are de declarat? Ar costa mai puțin.

Articolul semnat de Andrei Marga a apărut în Cotidianul.ro din 16 noiembrie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/la-brat-cu-mussolini-hitler-company/#democracy-84

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

 

Tocmai preşedintele Klaus Iohannis a aruncat în aer interesele României

         Dacă am trăi într-o ţară normală, în acest moment, preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Totul sub acoperirea art. 96 din Constituţie, care spune:

Această acuzaţie este una dintre cele mai grave şi sîntem pe deplin conştienţi de consecinţele sale. Totuşi, evenimentele din ultimele zile şi declaraţiile recente ale lui Iohannis fac posibilă o astfel de ipoteză.

Iată, de pildă, declaraţia lui Klaus Iohannis din ziua de 12 noiembrie 2018: „De la 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva”.

Chiar a doua zi, în 13 noiembrie 2018, după prezentarea Raportului MCV şi al Comisiei Europene, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a declarat că Finlanda este gata să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în locul României! Că este vorba despre o reacţie în legătură directă cu declaraţia iresponsabilă a preşedintelui României din ziua precedentă o demonstrează nu numai declaraţia premierului finlandez, ci chiar site-ul „G4Media.ro”, cunoscut ca fiind unul de casă pentru Iohannis, care face această legătură: „Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a afirmat luni că România nu este pregătită să preia președinția UE, au pus pe jar guvernul finlandez, care și-a manifestat disponibilitatea de a prelua mai devreme președinția”.

Dacă ne amintim că luna trecută, mai exact în 26 octombrie 2018, comisarul european pe Justiţie, Věra Jourová, îşi exprima aceeaşi îngrijorare că România ar putea întîmpina dificultăţi în exercitatea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene anul viitor, înţelegem că declaraţia lui Klaus Iohannis nu este întîmplătoare, ci face parte dintr-un plan care este o lovitură puternică dată României!

Aşa se explică şi campania teribilă a „Propagandei” care cere, la unison cu Klaus Iohannis, schimbarea Guvernului Dăncilă, punîndu-se chiar un termen clar: sfîrşitul lunii noiembrie! Dacian Cioloş, vrînd să se bage şi el în tablou, declara zilele trecute şi mai explicit: „Dacă Guvernul Dăncilă nu pică la sfîrşitul lunii noiembrie, ar putea fi prea tîrziu”! Prea tîrziu pentru ce?, ne întrebam cu toţii şi, iată, acum aflăm că pentru acest plan, despre care ştiau nu numai Věra Jourová sau Juha Sipilä, ci şi Klaus Iohannis, se pune la cale ceva chiar în săptămînile următoare!

Dar de ce să cadă Guvernul Dăncilă musai pînă la sfîrşitul lunii noiembrie? Planul este simplu şi, din păcate, nimeni nu l-a luat în seamă pînă acum, crezîndu-se că asistăm doar la o banală bătălie politică, deşi au existat numeroase semne care-l puteau devoala mult mai devreme.

Primul moment a fost „Mitingul diasporei” din 10 august 2018, care a fost anunţat ca fiind o „revoluţie” cu peste un milion de oameni în stradă, care ar fi trebuit să ocupe cu forţa sediul Guvernului. Episodul cumplit al agresării jandarmeriţei şi intervenţia jandarmilor a împiedicat ducerea la capăt a scenariului chiar din acea zi. Dar, cum s-a văzut, imediat s-a declanşat o furibundă campanie împotriva intervenţiei jandarmilor, ajunsă chiar în Raportul Comisiei Europene tot ca un atac împotriva Guvernului!

A urmat apoi o serie de evenimente care se încadrează în acest scenariu, pe care doar le trecem în revistă: campaniile europarlamentariilor români ai PNL în Parlamentul European, care au uitat că sînt acolo pentru a reprezenta România, nu pentru a vota împotriva intereselor ei, acţiunile mişcării #Rezist, cererile repetate ale Preşedintelui pentru schimbarea Guvernului, deschiderea dosarului lui Tăriceanu pentru a determina ruperea majorităţii parlamentare etc.

Termenul asumat pentru dărîmarea Guvernului, neapărat pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, are cîteva explicaţii aparent simple şi se leagă de această nouă ipoteză, conform căreia Finlanda ar putea prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene:

– anul viitor sînt două alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

– dacă la momentul preluării preşedinţiei rotative va fi în funcţie Guvernul Dăncilă, nici partidele din opoziţie, nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea să scoată #Rezist în stradă, nu vor mai putea depune o moţiune de cenzură şi vor fi obligaţi să-şi tempereze declaraţiile pentru a nu fi făcuţi responsabili de eşecul acestei preşedinţii rotative. Asta spune declaraţia de mai sus a lui Dacian Cioloş!

– în aceste condiţii, fără atacurile furibunde la adresa guvernului PSD-ALDE, atît şansele partidelor din Opoziţie, cît şi ale lui Klaus Iohannis de a cîştiga alegerile vor scădea dramatic.

– dacă însă planul căderii ACUM a Guvernului Dăncilă va reuşi, lucrurile se schimbă radical. Un guvern de tip Cioloş, ar putea să preia atribuţiile preşedinţiei rotative şi, în acest timp, Iohannis, PNL, USR şi #Rezist vor putea să continue atacurile furibunde împotriva PSD şi ALDE, sporindu-şi şansele cîştigării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale fără să afecteze rolul României din timpul preşedinţiei rotative!

Totul, aşadar, nu mai are legătură cu firească bătălie dintre Putere şi Opoziţie, ci capătă accente dramatice care arată că Iohannis şi ai lui sînt în stare să sacrifice interesele României doar pentru a-şi realiza propriile interese!

În privinţa lui Klaus Iohannis nici n-ar fi ceva nou, căci lucrurile ştiute despre activitatea lui în diferite funcţii arată o anumită consecvenţă în ceea ce priveşte prioritatea propriilor sale interese în faţa intereselor generale ale comunităţii. Iată cum arată un minim rezumat:

– cînd Iohannis era profesor şi Inspector general şcolar, lucrînd, deci, cu copiii, a existat episodul adopţiei unor minori rămaşi fără părinţi, în urma căruia, potrivit propriei sale declaraţii, a primit „mici atenţii” de la nişte străini

– cînd a devenit primar al Sibiului, a luat cu documente falsificate mai multe case, pierdute apoi în instanţă

– tot ca primar al Sibiului, a împroprietărit „Forumul Democrat al Germanilor din România”, pe care-l conducea, cu clădirile ce aparţineau statului român în urma confiscării legale de la organizaţia fascistă „Grupul Etnic German” prin Legea 485/1944.

– cînd a devenit Preşedintele României, în loc să se dedice total misiunii sale, a decis să meargă aproape în fiecare weekend la Sibiu pentru a-şi vedea soţia

– tot ca Preşedinte al României, a promovat-o pe Livia Stanciu, fosta şefă a ÎCCJ, devenită pensionară, la CCR, ca recompensă pentru sprijinul dat în obţinerea mandatului de Preşedinte prin amînarea sentinţei în dosarul deschis de ANI

– tot ca Preşedinte al României, Klaus Iohannis i-a promovat pe procurorii Augustin Lazăr şi Cristian Lazăr (primul ca Procuror general, al doilea ca şef de secţie în Parchetul general), doar pentru că i-au dat NUP în mai multe dosare penale

– tot ca Preşedinte al României, a preferat să-şi însoţească soţia în vizită la Pompei, renunţînd să meargă la deschiderea unei reuniuni a Consiliului European.

În toate aceste cazuri, Klaus Iohannis a pus propriile interese, mai mari sau mai mici, deasupra intereselor generale ale societăţii chiar cu imensul risc de a se trezi inculpat în mai multe dosare penale! Ca atare, ar fi o surpriză pentru cineva dacă şi acum, pentru a mai obţine un mandat de Preşedinte al României, ar proceda la fel?

Spuneam la începutul articolului că, dacă am trăi într-o ţară normală, Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Iată ce spun aceste articole:

– Codul penal, art. 394, al. (c): „Trădarea. Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: (c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

– Codul penal, art. 398: „Înalta trădare. Faptele prevăzute în art. 394-397, săvîrşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Potrivit „Constituţiei României”, art. 2, al. 1 şi 2, SUVERANITATEA este definită astfel: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Or, dacă „suveranitate” înseamnă să respecţi rezultatul alegerilor libere, pe cale de consecinţă, încercînd să schimbi prin alte mijloace acest rezultat, mai ales cu ajutorul unor puteri străine, fie ele şi din Uniunea Europeană, asta înseamnă să suprimi suveranitatea ţării!

Toate aceste lucruri despre care am scris sînt deosebit de grave şi am avut serioase îndoieli dacă să le public sau nu pentru a nu face exact ceea ce-i acuz pe alţii că fac, adică un atac la adresa României. Sîntem însă în faţa unei situaţii care poate deveni cu adevărat periculoasă chiar pe termen scurt, nu pentru Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau pentru PSD, în ansamblu, ci pentru România şi destinul său.

De prea multă vreme asistăm senini cum aleşii poporului iniţiaţiază şi susţin documente care sancţionează România, deşi ei au fost trimişi în Parlamentul European sau chiar în fruntea statului pentru a susţine interesele României.

Abţinîndu-ne de la alte comentarii, îl cităm pe Mihai Eminescu care, în „Timpul”, îşi încheia un articol din 31 iulie 1880 cu aceste cuvinte de-a dreptul dramatice: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari! …” Că aceste cuvinte sînt acum mai actuale decît oricînd, nici nu mai este nevoie să demonstrăm.

Articolul semnat de Ion Spanu a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 noiembrie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/tocmai-presedintele-klaus-iohannis-a-aruncat-in-aer-interesele-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Dacă n-ar fi tragic, ar fi chiar hazliu!

         Nu cred că există vreun alt tîlc care să se potrivească mai bine înfruntării dintre taberele, să le spunem, Iohannis și respectiv Dragnea. Le denumim astfel doar pentru identificare, căci în spate se află cu totul alții, mult mai mari și nu de pe malurile Dîmboviței. Mai de curînd, s-au luat pe tema mutării la Ierusalim a ambasadei României.

Doar în capul fraierilor s-a trezit, așa deodată, expertul în politică globală Dragnea să inițieze această mutare pe care o fac Statele Unite și s-a grăbit, tot așa deodată, celălalt expert din România în politică globală, Iohannis, să-l combată, cînd acesta nu cred că merge nici la schi în Șureanu fără să primească încuviințare din Germania. Berlinul s-a supărat atît de tare pe „recalcitrantul“ Dragnea, încît l-a pus pe Iohannis să ceară demisia omului acestuia, respectiv a premierului Dăncilă! Și ca să dea substanță acestei cereri, în care constituțional n-are o îndrituire mai mare decît a unui manifestant de rînd în piața publică, dl Iohannis s-a lansat în acuze la politica economică a dlui Dragnea. Și dintr-o dată – după ce înfruntarea, avînd în vedere tema ei,  păstra o notă gravă în ciuda marionetismului protagoniștilor de la București – s-a intrat pe tărîmul caraghioslîcului!

Dl Iohannis, devenit și expert economic, a dat de pămînt cu politica dlui Dragnea, acuzîndu-l că prin măriri de salarii (se subînțelege nejustificate și artificiale) îmbolnăvește economia de hipertensiune, cu consecința „destabilizării“ bugetului, prețurilor, perspectivelor. Imediat, și tot la televizor, dl Dragnea, devenit și el expert economic, a replicat că, de fapt, prin politica sa, vindecă economia de grava gripă moștenită de la guvernarea băsistă. Aspectele hazlii ale înfruntării abundă, părțile vorbind altfel despre absolut aceleași lucruri sau recurgînd la aceleași date, dar din luni diferite pentru a-și susține tezele.

Ar fi însă doar de rîs, dacă n-ar fi de plîns! De fapt, în timp ce pentru dl Iohannis economia este amenințată de hipertensiunea pe care o induce politica PSD, iar pentru dl Dragnea această politică vindecă economia de o gripă prelungită moștenită de la alții, România este bolnavă de cancer de-a binelea și, cel mai probabil, fără întoarcere! Pierzînd proprietatea asupra punctelor, sectoarelor și pîrghiilor strategice din economie, predînd deci străinilor decizia, România a devenit o biată colonie. Și este o colonie subdezvoltată, fără baza minimă  în infrastructură și în ocrotirea sănătății, cu o depopulare de tip sirian, cu o îmbătrînire dramatică a populației (rezultînd nu numai din prăbușirea nașterilor, dar și din exodul pur și simplu apocaliptic), codașă în toate domeniile în UE (cele mai mici salarii, cele mai mici pensii, cele mai mici alocații pentru educație, cea mai înaltă rată de sărăcie, cea mai slabă rețea de canalizare, cele mai multe locuințe cu closet în curte și încălzire cu lemne etc). Și fără vreo perspectivă de corectare în vreun domeniu dintre cele menționate, în măsura în care statul are de departe cele mai mici încasări la buget (sub 30% din PIB, față de aproape 45% în medie în UE). Ăsta-i cancer generalizat! De ce nici dl Iohannis, nici dl Dragnea nu se referă la aceste realități dramatice este de bănuit. Nu au voie de la cei de afară sau vor să intre în voia celor de afară ce trag foloasele de pe urma coloniei România! În orice caz, să fie clar: nu știm dacă mai este ceva de făcut pentru a salva România, dar, fără un diagnostic pertinent, putem fi siguri că va muri. Dacă va fi tratată de gripă sau de hipertensiune, cînd are cancer, drumul spre groapă este cert!

În condițiile acestei boli grave de cancer avansat, argumentele folosite în înfruntarea între hipertensiune și gripă sunt pur și simplu ridicole! Ce relevanță are creșterea economică, fie că ar fi de 2% sau de 7%, fie că accelerează sau dimpotrivă slăbește, cînd aceasta nu este obținută de capitalul românesc ce dă de fapt înapoi, ci de capitalul străin, care îi consideră roadele ale lui și nu vrea să le împartă cu nimeni?! Cum poate dl Iohannis să incrimineze creșterea salariilor în țara cu cele mai mici salarii din „Europa“ și să riște a se face de rîs intrînd în propria capcană, căci, acuzînd PSD că, prin „țopăială fiscală“, salariile prevăzute a crește de fapt au scăzut, cum ar mai putea atunci salariile să inoculeze tensiune și destabilizare?! Cum se poate lăuda dl Dragnea cu scăderea șomajului, cînd din România au plecat aproape 4 milioane de oameni în vîrstă aptă de muncă și cînd, ținîndu-se cont de această ­crudă realitate, neocuparea ­forței de muncă este nu de 4-5%, ci de 40-50%?!

Înțelegem însă prea bine de ce lipsa autostrăzilor și spitalelor, externalizarea profiturilor fără fiscalizare de către multinaționale, batjocura redevențelor (probabil cele mai mici din lume), minciuna ­sprijinirii IMM-urilor, desconsiderarea și umilirea capitalului românesc, scoaterea din joc a acestuia prin dosare montate în justiție, mascarada anticorupției care ilogic nu găsește decît corupți români într-o țară deținută economic de străini, tragedia gazului românesc care urmează a fi exportat fără ca românii să aibă acces la el, ei bine, de ce toate acestea nu fac obiect de controversă între dnii Iohannis și Dragnea: cei doi sunt deopotrivă uniți în cuget și simțiri în a se face că nu văd tot ceea ce decurge din ­rînduielile coloniale care guvernează România actuală și care, ca un cancer generalizat, vor duce la dezmembrarea teritorială a țării, după pierderea deja a ­economiei naționale și a deciziei naționale!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 mai 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/daca-n-ar-fi-tragic-ar-fi-chiar-hazliu/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

De ce Președintele României refuză relocarea ambasadei la Ierusalim?

           Guvernul român și biroul președintelui, România are șansa de a sfida politica UE față de Israel într-o manieră responsabilă.

 Cum poate să fie un prieten al Israelului, președintele României, Klaus Werner Iohannis, care de 23 de ani a fost, de asemenea, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, care se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste?

Este subiectul abordat de publicaţia israeliană The Jerusalem Post. Autorul articolului, Radu Golban, are o diplomă de doctor în economie, este cetățean român și german, editorialist pentru Cotidianul, mai scrie publicaţia. 

Citiţi mai jos, articolul integral, aşa cum a apărut el în jspost.com. 

„Cum poate să fie un prieten al Israelului, președintele României, Klaus Werner Iohannis, care de 23 de ani a fost, de asemenea, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, care se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste?

Vinerea trecută, Iohannis și-a exprimat opoziția față de propunerea guvernului de a muta ambasada țării la Ierusalim.

Angajamentul său față de cauzele pro-evreiești este remarcabilă. După ce a fost ales, s-a implicat pentru prima dată pe 27 ianuarie 2016, de Ziua Internațională a Holocaustului, când a susținut evenimentul intitulat „Cu fața, în spatele sârmelor ghimpate: Deportarea etnicilor germani în URSS”.

Ca să nu mai vorbim că, în 2016, România preluase președinția Alianței Internaționale de Remembrance a Holocaustului.

Această comemorare a suferințelor autorilor războiului care au fost deportați din România în URSS, la această dată, au creat o echivalență falsă între făptuitori și victime și, de fapt, au ignorat Holocaustul.

În timpul mandatului său de șef al Forumului Democrat al Germanilor din România, am fost martorii restabilirii în România, de fapt și de drept, a unei organizații naziste care a fost desființată în 1944 pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de statul român în cadrul tratatelor de pace la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această reabilitare legală a unui grup pro-hitlerist poate avea consecințe deosebit de grave, nu numai pentru supremația legii în România, ci și pentru ordinea juridică internațională, bazată pe tratatele care au pus capăt conflagrației globale.

În studiile de la Nürnberg, „Grupul Etnic German” a fost clasificat drept o organizație fascistă vinovată de sprijinirea războiului lui Hitler, inclusiv în ceea ce privește Holocaustul. „Grupul Etnic German” a fost dizolvat în 1944 și a fost interzisă reînființarea acestuia ca urmare a obligațiilor asumate de guvernul român în temeiul Acordului de armistițiu încheiat cu aliații (articolul 15 din acord).

Preocupările legate de consecințele juridice și politice la nivel național și internațional ale deciziei României de a recunoaște un grup etnic, actualmente cunoscut sub denumirea de „Forumul Democrat al Germanilor din România” ca „succesor în drepturi al Grupului Etnic German” sunt extrem de controversate . În timp ce Procuratura Română a făcut apel la decizia instanței de a recunoaște organizația condusă de Iohannis drept „succesorul în drepturi al Grupului Etnic German” și a susținut că hotărârea atacată încalcă Acordul de Armistițiu semnat în 1944, președintele român este mândru, cu siguranță,  de mutarea sa istorică.

Este destul de uimitor faptul că aceeași persoană, Iohannis, care ignoră legile publice internaționale, își exprimă acum rezervele privind mutarea ambasadei române la Ierusalim, citând surse și principii ale ONU, de care nu i-a păsat niciodată.

Ipocrizia sa a ajuns acum la un nou nivel, în detrimentul Israelului, al României și al prieteniei solide dintre cele două țări.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că un președinte care a păstrat postul ambasadorului în Israel vacant în ultimii doi ani este puțin probabil să arate vreun interes într-un parteneriat solid cu Ierusalimul.

Indiferent de tensiunile politice interne dintre guvernul român și biroul președintelui, România are șansa de a sfida politica UE față de Israel într-o manieră responsabilă prin relocalizarea ambasadei sale la Ierusalim. Israelul, o țară cu o profundă conștientizare a istoriei, nu are nevoie de lecții în principiile internaționale publice de la cei care refuză să fie adevărații săi prieteni. Nu în ultimul rând, un politician care a făcut, direct sau indirect, eforturi de a rescrie istoria nazistă într-o manieră toxică, discriminatorie și ilegală ar trebui cel puțin să aibă măcar decența de a păstra liniștea în chestiuni legate de o cauză israeliană.

Autorul, care are o diplomă de doctor în economie, este cetățean român și german, editorialist pentru Cotidianul (București / România).“

Sursa: https://www.cotidianul.ro/presedintele-romaniei-refuza/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

„Înțelegeri secrete cu evrei“

      Afirmația lui KW Iohannis „Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei” nu reprezintă o gafă ci reflectă modul său de gîndire. Nu am auzit, pînă acum, din partea unui șef de stat un asemenea mod de exprimare. Iar cei care îi mai acordă președintelui circumstanțe atenuante, pot lectura, pentru o mai bună informare, următoarele articole din Cotidianul preluate pe acest blog:

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2017/02/16/klaus-iohannis-beneficiar-de-case-si-proprietati-naziste/;

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2017/02/16/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-i/;

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2017/02/17/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-ii/;

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2018/02/01/catre-sefii-de-stat-si-de-guvern-din-europa/.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/„

Către șefii de stat și de guvern din Europa

        Politologul român Radu Golban solicită Puterilor Aliate o reacție fermă cu privire la actul de reînființare a unei organizații naziste în România.

Cunoscutul politolog și analist economic român a dat publicității o scrisoare deschisă pe care a adresat-o șefilor de stat și de guvern ai Puterile Aliate şi Asociate în al Doilea Război Mondial, precum și miniștrilor Afacerilor Externe și șefilor Comisiilor de politică externa ale Parlamentelor din aceste țări.

Scrisoarea atrage atenția asupra faptului că, în contextul creşterii intensităţii mişcărilor extremiste la nivel mondial, România a creat precedentul periculos al reabilitării unei organizaţii fasciste şi a deschis astfel calea revizuirii tratatelor de pace. Acest enunț este susținut de expertize semnate de personalităţi cu reputație internațională în materie de Drept Public. Expertizele demonstrează că, prin deciziile instanţelor române de a recunoaște Forumului Democrat al Germanilor din România calitatea de succesor în drepturi al Grupului Etnic German (GEG), România reînființează în drept și în fapt o grupare nazistă și încalcă obligaţiile asumate prin tratatele de la sfîrşitul războiului.

Scrisoarea amintește ca Grupul Etnic German a fost desfiinţat în 1944, ca urmare a Convenţiei de Armistiţiu survenite între România şi Aliaţi, fiind catalogat de întreaga comunitate mondială ca organizaţie nazistă.

Desființarea GEG, ca urmare a aplicării prevederilor Convenției, a constat în dizolvarea persoanei juridice în cauză, judecarea și condamnarea liderilor săi, lustrarea membrilor organizației și confiscarea patrimonului. Astfel, Grupul Etnic German nu lăsa succesori, iar reînființarea sa era interzisă.

Mai mult, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Puterile Aliate și Asociate au convenit, iar România s-a angajat, că „statul român nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizații de această natură care au drept scop lipsirea poporului român de drepturile sale democratice“.

Cu toate acestea, continuă scrisoarea, instanţele judecătoreşti din România au admis cererea FDGR de a i se recunoaște calitatea de succesor în toate drepturile al GEG. În consecință, instanța a acceptat și solicitările FDGR de a intra în posesia drepturilor patrimoniale ale GEG, deși măsura confiscării acestora a intervenit, așa cum argumentează scrisoarea, ca urmare împlinirii obligațiilor asumate de România prin tratatele de pace, la cererea Aliaților.

Concret, în baza recunoașterii calității sale de succesor în drepturi al GEG, așa cum rezultă și din datele oficiale ale Guvernului român, FDGR a depus în instanță 136 cereri de retrocedare a unor imobile, între care unele aflate în circuitul public.

„Apreciez că retrocedarea bunurilor confiscate unei organizaţii naziste echivalează cu reînfiinţarea acesteia, aşa cum subliniaza experţii consultaţi“, precizează dr. Radu Golban.

În consecință, actul de reconstituire a personalității juridice a GEG şi restituirea patrimonului acestuia reprezintă încălcarea obligațiilor asumate de România potrivit art. 5 al Tratatului de pace de la Paris și creează precedentul periculos al denunțării acestuia, subliniază autorul demersului.

„Îmi exprim speranța că Puterile Aliate vor exprima o poziție fermă cu privire la reabilitarea unei organizații naziste, printr-un act care contravine obligațiilor asumate de România prin Tratatul de pace de la Paris, punînd sub semnul întrebării status qvo-ul mondial postbelic.

Solicit, totodată, autorităților române intrarea în legalitate în raport cu Tratatul și să anuleze actul de recunoaștere a FDGR ca succesor al GEG, cu desființarea efectelor patrimoniale și nepatrimoniale ale acestuia“, scrie autorul.

Dr. Radu Golban mai precizează că a fost afectat personal de o îngrădire a dreptului la liberă exprimare după ce, în urma exprimării concluziilor de mai sus într-o emisiune la un post național de televiziune, postul TV a fost sancționat, iar domnia sa a fost dat în judecată de FDGR – organizaţie condusă în perioada 2002-2013 de actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis.

În încheierea scrisorii sale, dr. Radu Golban subliniază că „perpetuarea situaţiei actuale ar putea induce suspiciunea rezonabilă că actualul preşedinte al României luptă împotriva corupţiei numai atunci cînd aceasta se află în ograda adversarilor politici, ceea ce ar periclita sănătatea statului de drept. Denunţarea unei erori judecătoreşti ar reprezenta, însă, pentru domnul Klaus Werner Iohannis, o demonstraţie a bunelor sale intenţii“.

Regăsiți aici linkurile către documentele citate, respectiv:

Evaluarea de drept internațional a Convenției de Armistițiu din 1944 și  a Tratatului de Pace din 1947 încheiat între România și puterile aliate, cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național – socialiste, care au fost interzise prin acest act juridic semnată de Profesor Dr. iur. Michael Kilian, Profesor universitar em. la Facultatea de Drept și de Științe Economice Universitatea Martin-Luther Halle-Wittenberg; Link:

http://radugolban.ro/evenimente/procesul-fdgr-vs-radu-golban/aviz-evaluare-drept-international

Evaluarea de drept internațional cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național – socialiste, semnată de Luzi Stamm, membru al Parlamentului elvețian, licențiat în științe juridice și economie Link:

http://radugolban.ro/evenimente/procesul-fdgr-vs-radu-golban/aviz-evaluare-drept-international

DECIZIA CIVILĂ Nr. 258/2012 privind pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Public. Link:

http://radugolban.ro/evenimente/procesul-fdgr-vs-radu-golban/revizuire-hotarari-fdgr-v-primaria-sibiu

Articolul semnat de (R.C.) a apărut în ediția online a Cotidianului din 31 ianuarie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/scrisoarea-lui-radu-golban-catre-sefi-de-stat-si-de-guvern/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

22 februarie 2017-Zi de rugăciune pentru România

              Actualul președinte al țării, KWIohannis împreună cu instituțiile obediente obstrucționează permanent activitatea parlamentului și guvernului, cu implicații majore negative asupra întregii societăți.

Ca urmare, vă propun ca ziua de miercuri, 22 februarie 2017, să o dedicăm rugăciunii și postului pentru îmbunătățirea climatului general din țară și demiterea din funcție a președintelui.

Revelații ale cerului

P.S.: Astăzi, 22 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești a respins definitiv contestația în anulare a soților Iohannis.

Surse: http://www.cotidianul.ro/justitia-l-a-trantit-pe-iohannis-296607/

https://www.luju.ro/

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (II)

                   Grupul Etnic German, subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală după circa 70 de ani de absenţă, o dată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de „vicepremier“. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis, s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase‑Iohannis).

Iată principalele idei ale primei părți din studiul semnat de istoricul Victor Dogaru, publicate în ziarul nostru de ieri:

* Înfiinţarea şi desfiinţarea Grupului Etnic German au fost dictate României de către forţe externe, iar GER este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena.

* La Viena, pe 30 august 1940, pe lîngă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord, prin care „(…)Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărîrii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.

* Grupul Etnic German (GEG) va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884).

* Tot prin acest decret (art. 3) se recunoaşte şi existenţa Partidului “Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare.

* În realitate, prin formarea G.E.G., Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România.

* În fruntea GEG va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt. Scopul respectivei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară în 1939, după o lungă ședere în Germania, unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.

* GEG, împreună cu PMNS, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“. Această organizaţie a dat Germaniei naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în unităţile SS, şi circa 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt).

* Naționalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi cultură. Transilvania urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich. Referitor la rasismul cultivat în acea perioadă, o notă a jandarmeriei ne semnalează apariția unui certificat de arian în cadrul etniei germane.

* Sentimentele antiromâneşti se manifestă prin diverse acțiuni, precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice, prezența drapelelor naziste la întrunirile publice ale etnicilor germani. La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român, motivînd că etnicii germani contribuie la rechiziţii pentru armata germană.

În ziarul de azi publicăm continuarea studiului respectiv.

Organizația obține autonomie educațională

De reţinut că toate acestea se întîmplau în timp ce românii mureau alături de germani pe frontul de Est. Mai mult, în timpul operaţiunii Barbarossa, autorităţile române s-au confruntat cu dezertări importante ale etnicilor germani, care descompletau unităţile române, pentru a se înrola în armata germană.

Tineretul german din țară se pregătea pentru autoapărare, în acest sens organizînd diverse acțiuni. Dintr-un răspuns al Marelui Stat Major Secția II, pentru GEG, aflăm că tineretul german primise autorizație să facă trageri cu arme Geco. Totuși, autoritățile române exercitau presiuni ca armele să fie înregistrate conform legilor în vigoare.

Toţi istoricii conclud că G.E.G. s-a completat ca un „stat în stat“, fapt ce tindea să se agraveze cu trecerea timpului (1940-1945). Astfel, G.E.G. a preluat învăţămîntul confesional şi cel german de stat.

La 1 noiembrie 1941 este publicat Decretul-lege nr. 3.097, prin care G.E.G. primea dreptul să înfiinţeze şi să coordoneze şcoli primare, secundare şi alte instituţii educaţionale. În cadrul acestora, G.E.G. obţinea autonomie educațională, putînd folosi propriile planuri de învăţămînt, programe analitice şi de examene, acestea trebuind doar să fie aprobate de Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor:

Art. 1. „Grupul Etnic German din România, ca persoană juridică de drept public, are dreptul de a înfiinţa şi conduce şcoli de grad primar şi secundar teoretice şi practice şi institute de educaţie germană de orice categorie. În raport cu Statul Român, Grupul Etnic German din România este reprezentat în ce priveşte învăţămîntul prin secţia şcolară a Grupului Etnic German“.

Sărbători ariene păgîne, în loc de creștinism

Ca particularitate, poate fi reţinut ateismul lor agresiv îndreptat împotriva germanilor care se ţineau după religia „inventată de jidani“ (n.a. – creştinismul), educaţia tineretului trebuia făcută după perceptele naţional-socialiste, în care creştinismul nu avea ce căuta. A. Schmidt, liderul grupului etnic german, a afişat o atitudine ateistă, el exprimîndu-se împotriva unei „lupte pentru cucerirea unei vieţi de apoi inexistente“ sau că „religia noastră este istoria noastră“ (a dat chiar exemplu cînd şi-a înmormîntat soţia fără slujbă religioasă).

Pentru a contracara „influenţa“ preoţilor, hitleriştii germani organizau duminica manifestări sportive în vecinătatea bisericilor şi promovau diverse sărbători păgîne vechi „ale arienilor“, care erau sărbătorite „la concurenţă“ cu cele creştine. Astfel, la data de 21 decembrie a fiecărui an s-a încercat introducerea serbării „focului“ sau a „solstiţiului de iarnă“, iar în paralel se sublinia originea „străină“ a creștinismului:

„21 decembrie al fiecărui an, serbarea focului sau a solstiţiului de iarnă, cînd se ard trunchiuri uriaşe de brad în contemplaţia evlavioasă a adepţilor“.

„Astfel, cu prilejul sărbătorilor în aer liber ale solstițiului de iarnă sau vară se aprind ruguri mari împodobite cu zvastica, iar în cuvîntul ţinut de unii fruntaşi s-a arătat că în acest mod se preamăreşte Dumnezeul străbunilor, care nu este acela impus de om dintr-o rasă străină“.

Este de reţinut că nazismul acestei organizaţii nu a fost unul mimat sau de conjunctură (steagul cu zvastica, uniformele, portretele lui Hitler, toate au fost prezente), mai mult, în cadrul minorităţii germane au existat cîţiva membri care au încercat să se opună nazificării, precum Episcopul Friederich Muller din Sibiu sau Hans Otto (1890-1953). Reţinem că nu vorbim de situaţie fără vinovaţi, în care toţi etnicii germani s-au lăsat duşi de val din lipsă de alternative. Grupul Etnic German şi partidul Muncitorilor Naţional-Socialist au fost cît de naziste se poate și, din păcate, marea parte a etnicilor germani, în special tineri, s-au lăsat infectaţi de virusul supremaţiei rasiale.

GEC – desființat de Regele Mihai în octombrie 1944

După începerea negocierilor de pace, României îi este impus să interzică şi să confişte bunurile organizaţiilor fasciste și naziste. Sunt luate în discuţie Mişcarea Legionară și Deutsche Volksgruppe, se concluzionează că M.L. a fost deja desființată în 1941 (şi bunurile confiscate) şi prin urmare Deutsche Volksgruppe este cea care face obiectul tratatului: „Mișcarea legionară fiind desființată legal de la 21 ianuarie 1941, nu mai era necesar un nou act formal de dizolvare“.

Deşi iniţial aproape toţi germanii au fost internaţi în lagăre sau arestaţi la domiciliu, mai tîrziu, autorităţile au stabilit că simpla apartenenţă la G.E.G. nu constituia o infracţiune, doar liderii fiind consideraţi principalii vinovaţi. Aceştia din urmă au fost deportaţi în URSS, unde li s-a pierdut urma, de exemplu, Andreas Smith a fost trimis în lagărul Vokuta, de dincolo de Cercul Polar, unde și moare, în condiții neelucidate probabil, în 1948. După alte surse, ar fi murit în minele din Dombas, în 1950.

De reţinut că Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României, şi nicidecum printr-o lege de naţionalizare. La 2 ianuarie 1945 se înfiinţează Comisariatul General pentru lichidarea Grupului Etnic German şi se trece la identificarea bunurilor mobile şi imobile ale acestei organizaţii.

Deutsche Volksgruppe şi-a obţinut patrimoniul astfel: a) prin absorbţia vechilor organizaţii germane, b) prin participarea la Legea Românizării, adică preluării/confiscării de bunuri evreieşti, c) datorită banilor primiţi de la Hitler şi banilor acordaţi de Antonescu în diverse situaţii.

În urma unor înţelegeri între Klaus Iohannis și Adrian Năstase și, ulterior, Victor Ponta, după Revoluţie, Forumul Germanilor din România, ce se revendicase ca succesor al Deutsche Volksgruppe, primeşte garanţii în vederea restituirii patrimoniului nazist. Din acest patrimoniu ştim că fac parte şi proprietăţi cumpărate cu bani de la Hitler, ca şi foste proprietăţi evreieşti sau bunuri care au aparținut unor diverşi particulari germani care au fost constrînşi să îşi vîndă/cedeze bunurile în folosul naţional-socialismului.

Din punct de vedere istoric, doresc să subliniez următoarele aspecte:

1. Grupul Etnic German nu a fost nici înfiinţat, nici desfiinţat ca urmare a voinţei „democratice“ a Statului Român (înfiinţare = al III-lea Reich; desfiinţare = URSS).
2. Restituirea patrimoniului unei organizații naziste prin decizii judecătoreşti intră în directă contradicţie cu tratatele internaţionale semnate de România (articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 și art. 5 Tratatului de Pace, ţinînd cont că în cazul conflictelor între legislaţia internă şi tratatele internaţionale ratificate de România, au prioritate cele internaţionale).
3. Liderii Grupului Etnic German au fost deportaţi şi exterminaţi în URSS, stabilirea calităţii de succesor de către o altă organizaţie cu alţi membri ce au altă doctrină politică şi un alt nume pare imposibilă. (de ex.: Andreas Smith a murit în lagărul Vokuta din URSS).
4. Grupul Etnic German a fost înfiinţat ca persoană juridică de „drept public“, ne întoarcem la dreptul roman și cităm: „Publicum ius est quod ad Statum Rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitate pertinent“, adică în traducere: ce este „de drept public“ aparţine statului. Fapt recunoscut și de legislaţia europeană, care cînd vorbeşte de finanţare, precizează:

„2.2.3 Persoană juridică de drept public

Autoritatea publică reprezintă orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public“.

De fapt, aşa a fost şi modul în care au fost „salvate“ bunurile G.E.G. cînd ruşii le-au sigilat şi au dorit să le preia ca fiind „bunuri inamice“, atunci statul român a demonstrat că de fapt este vorba de „bunuri de drept public“ şi ele practic aparţineau statului, personalitatea juridică a G.E.G. fiind similară cu a unui minister.

Q.E.D.

P.S.: Este interesant să vedem cum se va face partajarea între bunurile organizației naziste „de drept public“ GEG şi bunurile Partidului Muncitorilor Național-Socialist German (cu care aceasta era, practic, asimilată), evitîndu-se bunurile confiscate/preluate abuziv de la evreii (legea romanizării) sau de la germanii opozanţi, sau cele cumpărate cu bani nazişti (intrăm pe alte tratate internaţionale), ca ONG-ul de drept privat Forumul Germanilor din România să preia strict bunurile „organizației naziste“ al cărei succesor se revendica!

În încheiere…

Problema revendicării patrimoniului G.E.G. ne pune în fața unui paradox. Klaus Iohannis, lider al Forumul Democrat al Germanilor din Romînia (FDGR), membru P.N.L. din 2013, a fost susținut în demersurile sale legate de patrimoniu G.E.G. ințial de Adrian Năstase și mai tîrziu de Victor Ponta, același Ponta care s-a opus, în martie 2014, aducerii domnului Klaus Iohannis la guvernare. Mai mult, șeful domnului Klaus Iohannis din P.N.L., domnul Crin Antonescu, este și inițiatorul unui proiect de lege pentru condamnarea Mișcării Legionare. Același Crin Antonescu nu are însă nici o problemă cu faptul ca FDGR (federație condusă de Iohannis) revendica niște bunuri naziste.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura istoricului Victor Dogaru.

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (I)

 

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (I)

               Grupul Etnic German, subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală după circa 70 de ani de absenţă, o dată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de „vicepremier“. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase-Iohannis).

Această poveste începe pe 27 februarie 2007, cînd Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R. – președinte Klaus Iohannis), a chemat în judecată municipiului Sibiu, reprezentat tot de primarul Klaus Iohannis (şeful său în F.D.G.R.). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Astfel, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, F.D.G.R. devine succesorul organizației naziste care face obiectul prezentului studiu.

Grupul Etnic German şi Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist au dat Germaniei Naziste pentru 50.000 de soldaţi

Grupul Etnic German, menţionat în Dictatul de la Viena

Despre Grupul Etnic German trebuie înţeles că atît înfiinţarea cît şi desfiinţarea sa au fost dictate României de către forţe externe şi, prin urmare, statului român nu i se poate reproşa aproape nimic în legătură cu această organizaţie. Grupul Etnic German este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena. La acea dată, Germania se temea ca românii să nu se prindă că rapturile teritoriale fuseseră parte a unui plan german (numit Fruhling Offensive, adică ofensiva de primăvară) menit a slăbi statul român și a-l aduce în aria de influenţă a Reich-ului.

Prin urmare, la Viena, pe 30 august 1940, pe lîngă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (adică M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord:

„În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România, potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România și Germania, guvernul Regal Român și Guvernul Reich-ului au convenit următoarele: Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărîrii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.

În ciuda faptului că minoritatea germană prosperase sub statul român, mai ales ţinînd cont că pînă la 1918 germanii din fosta provincie „Erdely“ fuseseră aproape maghiarizaţi şi doar sub stăpînirea română etnicii germani au avut şansa unei re-germanizări (şcoală, biserică, instituţii), României îi este impus, o dată cu Dictatul de la Viena, semnarea unui protocol adiţional privind respectarea angajamentelor luate la Alba Iulia în 1918 privind minorităţile, de această dată cu trimitere directă la minoritatea germană. Prin urmare, toate datele indică impunerea acestui protocol ca o „garanţie“ că statul român nu va trece la represalii împotriva etnicilor germani.

Prin urmare, Grupul Etnic German va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884), practic, cu o zi înaintea vizitei generalului Ion Antonescu la Berlin, vizită ce a avut ca scop aderarea României la „Pactul Tripartid“ (23 noiembrie.)

De reţinut că naşterea acestei organizaţii naziste nu a avut o conjunctură foarte „democratică“, diplomaţia românească fiind nevoită sa tacă și să accepte formarea „Grupului Etnic German“.

Conform Monitorului Oficial, Grupul Etnic German era declarat persoană juridică română de drept public (Art. 1), aparţineau acestei organizaţii „toți cetăţenii români care prin confesiunea lor la poporul german au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană“ (Art. 2)

Tot prin acest decret (Art. 3) se recunoaşte şi existenţa partidului „Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare, pînă la întoarcerea armelor.

Deşi unii susţin că etnicii germani au fost constrînşi, statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura înscrierile în Grupul Etnic German

A.Schmidt, membru SS, în fruntea Grupului Etnic German

Deşi o parte dintre cei care au tratat acest subiect au înclinat să spună că „etnicii germani nu au avut de ales“, nici la înscrierea în G.E.G. și nici la înrolările în SS/Wehrmacht/Todt, în realitate documentele indică clar că statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura voluntariatul înscrierilor și înrolărilor.

Problema pare a fi simplă, germani din România au avut posibilitatea de a raporta statului român abuzurile comise de Grupul Etnic German și de a da prioritate legilor române. Cu toate acestea, ei au ales Vaterland-ul (nu că îi condamn, dar faptele sunt fapte) și, făcînd aceasta, ei au făcut, practic, un pariu. De altfel, rapoartele serviciilor din 1945 arătau clar resemnarea populaţiei germane, care era perfect conştientă că a pierdut războiul.

Istorici care au tratat acest subiect, precum Claudiu M. Florian, Florian Banu, Vasile Ciobanu, sunt cu toţii de acord că în realitate, prin formarea G.E.G. Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România (care fusese destul de divizată pînă la acea dată).

Pentru germanii din România, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, o dată cu desfiinţarea partidelor și crearea F.N.R. de către Carol II. A urmat aderarea germanilor la FNR (10 ianuarie 1939), cărora guvernul le aproba funcţionarea „unei reprezentanţe a intereselor generale culturale, sociale, economice ale germanilor din Romînia“ (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien) în cadrul F.N.R., sub preşedinţia lui Fritz Fabritius, susţinut inițial de cercurile germane. Înlăturarea Landesfuherer-ului Fabritius, cîteva luni mai tîrziu, şi impunerea lui Wolfram Brukner ca lider al comunităţii germane (11 octombrie 1939), atunci cînd Fabritius devenise indezirabil în ochii cercurilor bucureştene, au simbolizat momentul pierderii autonomiei germanilor din România faţă de Berlin.

În fruntea Grupului Etnic German va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt, pe 26 septembrie 1940, scopul acestei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară 1939, după o lungă ședere în Germania unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.

Etnici germani, voluntari în armata nazistă

Grupul Etnic German, împreună cu Partidul Muncitoresc Național Socialist, cu care se confunda, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“.

Datele arată că această organizaţie a dat Germaniei naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în infamele unităţi SS, şi circa 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt). Ideea folosirii etnicilor germani din România în armata germană se pare că a apărut în anul 1939, cînd, după izbucnirea războiului, 350 de germani originari din România, aflați în Germania la studii, s-au oferit voluntari pentru armata germană.

Principala problemă a fost că cetăţenii români nu puteau fi înrolaţi în alte armate, prin urmare înrolările îmbrăcau diverse forme, precum plecări la „muncă“, „specializare“, „şcoală“, sau chiar trecere ilegală a frontierei. În 1940 a avut loc „1000-Mann Aktion“, sub coordonarea lui Heidrich Himmler din Germania şi Andreas Schmidt, acţiune care îşi propunea recrutarea a 1.000 de voluntari. Mare parte dintre aceştia vor ajunge înrolaţi în Divizia 2 SS Panzer „Das Reich“ (ca şi alţi etnici germani, din Banatul românesc, înrolaţi ulterior). Această unitate a fost acuzată şi condamnată la Nürnberg pentru masacrul de la Oradour-sur-Glane.

Deşi guvernul român se arată iniţial intransigent în legătură cu înrolarea cetățenilor germani, în faţa unor presiuni considerabile din partea Reich-ului, începe treptat sa facă concesiuni, de exemplu, la 1 iulie 1941 și la 16 noiembrie 1942, și se emite cîte un Decret-lege pentru amnistierea unor infracţiuni legate de dezertare.

Abia la 12 mai 1943 guvernul român își dă acceptul în vederea înrolării etnicilor germani, doar în regim de voluntariat.

O mare parte din voluntari au fost înrolați în divizia 7 Munte SS „Prinz Eugen“ (staționată în Iugoslavia), care se afla sub comanda generalului Arthur Phleps, etnic german din România.

Patrimoniul nazist a fost restituit, după 1989, către Forumul Democrat al Germanilor din România

Transilvania urma să devină o regiune a marelui Reich

Naționalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi cultură, ajungînd chiar în a cocheta cu ideea creării unui Donalaund (o regiune „a Dunării de jos“ constituită din Banatul istoric), conform unor date strînse de serviciile noastre, populația ne-germană de aici urmînd a fi deportată în Transnistria „împreună cu ţiganii“.

Referitor la Transilvania, aceasta urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich. Referitor la rasismul cultivat în acea perioadă de liderii comunității germane între etnicii săi, o notă a jandarmeriei ne semnalează apariția unui certificat de arian în cadrul etniei germane:

„Printre minoritarii germani din România circulă un fel de carnete denumite AHFNPASS-URI/pașaportul străbunilor, cu care persoanele de origine germană caută a se stabili originea lor ariană“.

Relația etnicilor germani cu statul român era definită de Volksgruppenfrer-ul A. Schmidt într-o cuvîntare ținută la Sibiu, pe 9 februarie 1941, astfel: „Nu suntem nimic altceva decît o parte a marelui popor german și raportul nostru cu statul este raportul Germaniei cu România“.

Arhivele românești sunt pline cu rapoarte realizate de diverse servicii şi direcţii, precum „SSI“, „Jandarmerie“, „Poliţie“, „Consiliul de miniştri“, în care ne sunt relatate apariţia unor sentimente antiromâneşti, manifestate prin diverse acțiuni, precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice din zonele cu populaţie majoritar germană, prezenţa steagurilor româneşti disproporționată ca număr şi mărime, în comparaţie cu drapelele naziste, la întrunirile publice ale etnicilor germani.

La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român (Legea nr 139/1940), motivînd că etnici germani contribuie la rechiziţii pentru armata germană.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura istoricului Victor Dogaru.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-i-296260/

Klaus Iohannis, beneficiar de case și proprietăți naziste

 

O simplă sentință judecătorească necontestată de nimeni, emisă la Sibiu, a schimbat un decret-lege și a încălcat o Convenție internațională la care România este parte din 1944. Sentința dată la Sibiu pe 28 mai 2007 consfințește că Forumul Democrat al Germanilor din România este succesorul în drepturi al organizației Grupul Etnic German, fără a menționa nimic despre faptul că este vorba de o organizație interzisă pentru activitatea fascistă desfășurată pe teritoriul României și Germaniei.

Nu cunoștea Klaus Iohannis istoria Grupului Etnic German și rațiunile pentru care acesta a fost interzis prin Convenția de Armistițiu din 1944? Pentru o mai exactă cunoaștere a istoriei GEG din România, în zilele următoare vom reveni pe larg asupra activității acestuia.

Sub președinția lui Klaus Iohannis la FDGR și în mandatul de primar al aceluiași Klaus Iohannis la Sibiu, s-a petrecut o încălcare a unui document fundamental din încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Convenția de Armistițiu cu valoare de tratat internațional la care România a fost și mai este parte și care a fost internalizat în România printr-un Înalt Decret Regal nr. 1626, publicat în Monitorul Oficial 202/2 septembrie 1944. În baza acestuia, Regele Mihai a promulgat legea 485/7 octombrie 1944, prin care Grupul Etnic German a fost desființat și interzis.

Sentința obținută de Primăria Sibiu în anul Capitalei Culturale Europene

FDRG și judecătoarea Maria Morar s-au prevalat de OUG nr. 83 și de cele patru articole (6-9) adăugate la votarea Legii 66/2004. Aceasta stipulează:

„(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat“ (Legea 66/2004).

Cum a dovedit FDGR că este „continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat“ (Legea 66) pentru a fi recunoscută drept continuatoarea acestei organizații fasciste interzise în România prin legi neabrogate, rămîne un mare-mare mister.

După ce negocieri, și cu cine, și cum a redactat guvernul A. Năstase o Ordonanță de Urgență devenită Legea 66/2004, aceasta este o altă poveste.

Noi rămînem deocamdată la Klaus Iohannis și la FDGR, continuatorul unei organizații de tip fascist, interzisă prin legi în vigoare.

Cornel Nistorescu

Noua „Casă Verde“

         Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că pur şi simplu în România se înfiinţează o organizaţie politică, iar aceasta solicită în instanţă să fie recunoscută drept succesoare a Gărzii de Fier. Iar un tribunal este de acord. După care, la scurt timp, statul român îi retrocedează toate bunurile Mişcării Legionare, care au fost pe bună dreptate confiscate atunci cînd Garda a fost declarată extremistă, ilegală şi criminală. Şi, în fine, se ne mai imaginăm şi faptul că ar obţine câştig de cauză şi s-ar alege cu bunuri în valoare de miliarde de euro, care pînă ieri au aparţinut Statului Român. Care ar fi efectul?

Reacţia opiniei publice naționale şi internaţionale şi a instituţiilor din lumea întreagă – ca să nu mai vorbim de reacţia guvernelor – ar fi instantanee şi năprasnică. România ar fi literalmente pusă la zid. Cum să încalci legile interne care au declarat criminală Mişcarea Legionară, au dizolvat-o şi i-au confiscat bunurile, precum şi legile internaţionale, că să nu mai vorbim de Convenţia de Armistiţiu, tratat aflat şi astăzi în vigoare?

Imposibilul a fost făcut posibil. Pentru că, iată, Grupul Etnic German, o altă organizaţie criminală declarată şi sancționată ca atare prin Convenţia de Armistiţiu şi printr-un decret semnat de Regele Mihai a devenit, în urma deciziei Judecătoriei Sibiu, izvor de uriaşe drepturi patrimoniale pentru Forumul Democrat al Germanilor din România. Care, astfel, a luat cu japca imobile şi alte bunuri estimate la o valoare plasată între 14 şi 18 miliarde de euro, conform estimărilor Ministerului Finanţelor.

Notă de la Siguranța vremii

Ceea ce Mişcarea Legionară încă nu a reuşit, a reuşit Klaus Iohannis, care a condus Formul German şi care a reuşit să obţină nu numai recunoaşterea statutului de succesor al organizaţiei, în speță criminalul Grup Etnic German, dar şi să primească totalitatea bunurilor acesteia. Pentru sutele de imobile preluate în mod ilegal şi prin încălcarea flagrantă a tratatelor internaţionale, statul român, în noua sa calitate de chiriaş, plăteşte chirii care, însumate, ating sume exorbitante.

Toată această inginerie a fost montată şi finalizată de Klaus Iohannis în intervalul 2007-2014 – an în care acesta a câştigat alegerile prezidenţiale. Aceasta, după ce, în prealabil, a primit Crucea de Fier pentru merite deosebite aduse statului german, printr-un decret semnat de Angela Merkel. La sfîrşitul anului 2011, cancelarul de la Berlin vizitase România şi solicitase retrocedarea proprietăţilor confiscate în beneficiul Forumului Democrat al Germanilor din România, condus de domnul Klaus Iohannis. Dacă acest detaliu contează cumva, mai precizăm că la procesul nelegiuit în care s-a stabilit succesiunea, Primăria Sibiu, condusă tot de Klaus Iohannis, a refuzat să facă opoziţie. În ciuda faptului că multe dintre bunuri erau la acea dată în proprietatea primăriei.

Să ne întoarcem la exercițiul nostru de imaginaţie. Cum ar fi fost dacă aceeaşi afacere criminală ar fi favorizat Mişcarea Legionară? Nu ar fi luat foc o lume întreagă? Cât înseamnă 15 miliarde de euro, la care se adaugă chiriile plătite lunar? Ce s-ar putea face cu aceşti bani pentru bătrîni, pentru spitale, pentru învăţămînt şi chiar pentru etnicii germani – câţi au mai rămas? Pentru că, atenţie, din această megapotlogărie, ei nu beneficiază cu nimic.

Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, cum răspundeți acestor acuzaţii, pentru care am postat şi postez în continuare probe?

Radu Golban

 

Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu

 

Decretul-lege de interzicere a Grupului Etnic German și de confiscare a bunurilor acestuia

Lista bunurilor preluate de la Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)

– La Biserica Evanghelică:

Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“ (str. General Magheru, nr. 18), Școala Populară de Arte „Ilie Micu“ (str. Avram Iancu, nr. 10), Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu“ (str. Banatului, nr. 2), Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal“ (str. Piața Huet, nr. 5), Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu (str. Arhivelor, nr. 1 și 3), Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“ (str. General Magheru, nr. 30), Complexul de Servicii „Prichindelul“ (str. Bastionului, nr. 6), Complexul Național Muzeal „Astra“, (Pădurea Dumbrava), Complexul Național Muzeal „Astra“ (Muzeul de Etnografie Saxonă „Emil Sigerus“ – str. Piața Mică, nr. 21),

intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Herman Oberth și parțial Spitalul Clinic Județean Sibiu (B-dul Corneliu Coposu), Muzeul Brukenthal.

– La Forumul Democrat al Germanilor din România:

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (str. Berăriei, nr 2), fostul sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu (transformat în Restaurantul Hermania), (str. Filarmonicii, nr. 2), Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu (str. Funarilor, nr.1), sediul FDGR din Piața Mare, precum și multe alte clădiri din centrul istoric.

Precizăm că sunt în curs de revendicare, din partea FDGR și a Bisericii Evanghelice, cele mai impozante clădiri din centrul istoric, cuprinse în aria str. Bălcescu și Piața Mare.

– Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“

http://urbo.ro/sites/default/files/imagecache/photo-big/

fotos/2010/26/1/104033/ 104033-60607-39521.jpg

– Școala Populară de Arte „Ilie Micu“

http://wikimapia.org/5718051/ro/Liceul-de-Art%C4%83-Sibiu

– Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu“

http://www.tribuna.ro/images-up/2015_04_23_1_colegiul-agricol-d-pbarcianu-

condamnat-sa-dispara_66596.jpg

– Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal“

https://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Na%C8%9Bional_%E2%80%9ESamuel_

von_Brukenthal%E2%80%9D_din_Sibiu

– Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu

http://wikimapia.org/5903985/ro/Directia-Judeteana-Sibiu-a-Arhivelor-Nationale

– Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“

http://www.calificativ.ro/COLEGIUL_NATIONAL_ANDREI_SAGUNA_DIN_

BRASOV_REVENDICAT_DE_BISERICA-a15987.html

– Complexul de Servicii „Prichindelul“

http://www.dasib.ro/index.php/copil-si-familie/centre-de-plasament/centrepublice

Sursa: http://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-beneficiar-de-case-si-proprietati-naziste-296186/