15 octombrie 2019 – Sfînta Tereza de Ávila

           „Tereza de Ávila nu avea pregătire universitară, dar a beneficiat de învățăturile teologilor, oamenilor de litere și îndrumătorilor spirituali. Ca scriitoare a fost preocupată întotdeauna de ceea ce a trăit personal sau a văzut în experiența altora (cf. Prologului Căii perfecțiunii), adică plecînd de la experiență. Sfînta Tereza de Ávila are ocazia de a stabili legături de prietenie spirituală cu un număr mare de sfinți, în special cu Sfîntul Ioan al Crucii. În același timp, ea se hrănește din lectura Părinților Bisericii, a sfîntului Ieronim, a sfîntului Grigore cel Mare, a sfîntului Augustin. Printre lucrările majore, trebuie menționată mai întîi autobiografia sa intitulată «Cartea vieții» pe care o numește «Cartea îndurărilor Domnului». Alcătuită în mănăstirea carmelită din Avila în 1565, ea face referire la parcursul biografic și spiritual, scris, așa cum afirmă Tereza însăși, de supunere a spiritului său discernămîntului «îndrumătorului spiritelor» sfîntul Ioan de Ávila.”

*

      „Nu este ușor de rezumat în cîteva cuvinte spiritualitatea tereziană, profundă și articulată. Aș dori să menționez cîteva puncte esențiale.

În primul rînd, sfînta Tereza de Ávila propune virtuțile evanghelice ca bază a oricărei vieți creștine și umane: în special, detașarea de bunuri sau sărăcia evanghelică și aceasta ne privește pe toți; iubirea unora pentru ceilalți ca element esențial al vieții comunitare și sociale; umilința ca iubire a adevărului; determinarea ca fruct al curajului creștin; speranța teologală pe care ea o descrie ca o sete de apă vie. Fără a uita virtuțile umane: amabilitatea, veridicitatea, modestia, politețea, bucuria, cultura.

În al doilea rînd, sfînta Tereza propune o profundă armonie cu marile personaje biblice și ascultarea însuflețitoare a cuvîntului lui Dumnezeu. Ea se simte în armonie mai ales cu mireasa din Cîntarea cîntărilor și cu apostolul Paul, pe lîngă cea cu Cristos al patimii și cu Isus Euharisticul.”

Sursa: Sfînta Tereza de Ávila după Cateheza lui Benedict al XVI-lea în timpul audienței sale generale din ziua de miercuri 2 februarie 2011

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Cinci sute de ani de la naşterea Sfintei Tereza de Ávila

 

Sfînta Tereza de Ávila s-a născut în 28 martie 1515, în localitatea castiliană Gotarrendura şi a murit în 4 octombrie 1582, în mănăstirea carmelită pe care ea a fondat-o în localitatea Alba de Tormes.

Declarată patroană a Spaniei, ea este venerată atit în biserica catolică cît şi în bisericile  anglicană şi luterană.

În secolul al XVII-lea, influenţa sa spirituală, asociate celei a lui Ioan al Crucii a fost foarte puternică. Misticismul operei sale i-a influenţat pe termen lung pe teologii secolelor următoare, în special pe Francisc de Sales.

După moartea sa, trupul nedescompus a fost exhumat de mai multe ori, rămăşiţele ei pămînteşti devenind subiect de dispută între mănăstirile din Ávila şi Alba de Tormes. Din 1760 ele se află într-un mormînt de marmură din biserica mănăstirii din Alba.

Călugăriţa spaniolă a fost canonizată în 1622, sărbătoarea ei liturgică fiind fixată în 15 octombrie.

În 1970 a fost declarată Doctor al Bisericii, devenind astfel prima femeie care a primit acest titlu.

Reforma pe care a întreprins-o în interiorul Ordinului spaniol al Carmelului, a dus, după moartea sa, la crearea unei ramuri autonome şi anume Ordinul Carmeliţilor desculţi, ordin religios catolic contemplativ (rugăciunea şi meditaţia constituie un mijloc de a accede la divin) şi apostolic. Această ramură monastică se va răspîndi în întreaga Europă şi în lume.

Nemulţumită de „relaxarea“ regulilor, Tereza de Ávila a decis să reformeze ordinul pentru a reveni la austeritatea, sărăcia şi izolarea care făceau parte, după părerea ei, din spiritul carmelit autentic.

În demersul său a fost sprijinită de Pedro de Álcantara, care a devenit îndrumătorul său spiritual şi consilierul său. Ea a spus: „Planul meu fiind de a trăi în această mănăstire într-o foarte riguroasă clauzură, într-o strictă sărăcie şi de a folosi mai mult timp în rugăciune.“

De-a lungul vieţii sale Sfînta Tereza a fondat şaptesprezece mănăstiri în toate regiunile Spaniei, dintre care în Toledo, Valladolid, Salamanca, Segovia, Sevilla, Alba de Tormes. Primul aşezămînt l-a construit, cu ajutorul unuia dintre fraţii săi şi a surorii sale Juana, în Ávila şi închinat Sfîntului Iosif, cel care i-a redat sănătatea.

Mănăstirea Ordinului Carmelitelor Desculţe ale Sfîntului Iosif din Ávila

Inchiziţia spaniolă a făcut multe anchete asupra activităţii Sfintei Tereza şi i-a blocat pentru o vreme acţiunile sale.

Momentul culminant al vieţii sale spirituale l-a constituit trăirea experienţei transverberării. Aceasta este un fenomen mistic, rar menţionat şi care desemnează străpungerea spirituală a inimii printr-o săgeată aprinsă (de iubire). Este vorba de o rană fizică provocată de o cauză imaterială. Persoana implicată vede un înger înarmat cu o lance aprinsă care îi străpunge coasta, aşa cum inima lui Isus a fost străpunsă de suliţă. Inima îi este atinsă şi sîngerează în anumite momente, mai ales în vinerea sfîntă.

Sfînta Tereza a povestit evenimentul, care apare în biografia sa franceză, publicată în secolul al XVI-lea:

„Văzui un înger aproape de mine în partea stîngă… Nu era mare, mai degrabă mic, foarte frumos, cu o faţă atît de îmbujorată, încît semăna cu acei îngeri în culori atît de vii, care par să se aprindă…Vedeam în mîinile sale o lamă de aur şi în vîrf părea a avea o flacără. Mi se părea că o înfige de mai multe ori în inima mea şi-mi atinge măruntaiele; cînd o retrase mi se păru că aceasta le ia cu ea şi mă lăsă cu totul înflăcărată de o mare iubire a lui Dumnezeu. Durerea era atît de mare încît îmi smulgea suspine şi suavitatea pe care mi-o dădea această mare durere era atît de imensă încît nu puteai decît să-ţi doreşti ca ea să continue şi ca sufletul să nu se mulţumească decît cu Dumnezeu. Aceasta nu era o durere trupească, ci una spirituală, chiar dacă trupul participa puţin la ea, şi chiar foarte puternică. Acesta este un schimb de iubire atît de suav care se petrece între suflet şi Dumnezeu, încît eu implor bunătatea sa de a-l revela celor care ar gîndi că eu mint…În zilele în care trăiam aceasta, mergeam ca uluită, nu doream nici să văd, nici să vorbesc cu nimeni, doar să mă înflăcărez în suferinţa mea, care pentru mine era una dintre cele mai mari onoruri, din acelea pe care le-au cunoscut slujitorii săi.“

După moartea sa, rana inimii Sfintei Tereza a fost văzută în cursul autopsiei, realizate conform procedurilor medicale în vigoare din secolul al XVI-lea şi a fost recunoscută ca fiind legată de transverberarea sa.

Comemorînd acest eveniment, în 1652, Gian Lorenzo Bernini a realizat sculptura „Extazul Sfintei Tereza“ care se află în capela Cornaro a Sfintei Fecioare a Victoriei din Roma.

Pentru a păstra memoria acestei răni misterioase, la cererea carmelitelor din Spania şi Italia, Papa Benedict al XIII-lea a instituit în 1726 sărbătoarea transverberaţiei inimii Sfintei Tereza în data de 26 august.

Conform biografului Pierre Boudot:

„În toate paginile [cărţii despre viaţa sa] se văd urmele unei pasiuni vii, a unei sincerităţi absolute şi de un iluminism (concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate) al devotamentului credincioşilor. Toate revelaţiile sale dovedesc credinţa sa puternică în uniunea spirituală dintre ea şi Cristos. Ea îi vedea pe Dumnezeu, pe Fecioara Maria, pe sfinţi şi pe îngeri în toată splendoarea lor şi primea din cer inspiraţii pentru a le folosi în disciplinarea vieţii sale interioare.“

Profund mistică, ea a lăsat scrieri despre experienţa sa spirituală care o fac să fie considerată o figură majoră a spiritualităţii creştine.

În zilele noastre, ea rămîne un punct de referinţă dincolo de familia sa monastică şi chiar în afara bisericii catolice. Este autoarea a numeroase lucrări atît biografice, didactice şi poetice, reeditate în lumea întreagă.

Iată un scurt fragment poetic:

„Nimic să nu te tulbure,

Nimic să nu te înspăimînte,

Totul trece.

Dumnezeu nu se schimbă,

Răbdarea dobîndeşte totul;

Cel care-l are pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic,

Dumnezeu singur îi este de ajuns.“

 

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/Th%C3%A9r%C3%A8se_d%27Avila

http://fr.wikipedia.org/wiki/L%27Extase_de_sainte_Th%C3%A9r%C3%A8se

Copyright © 2013-2015 Revelații ale cerului