Ștefan Luchian

                Pictorul Ștefan Luchian, cel despre care „profesorul lui, Nicolae Grigorescu spunea: «În sfîrșit, am și eu un succesor!»“ s-a stins din viață în 28 iunie 1916, la vîrsta de doar 48 de ani, lăsînd în urma lui o operă remarcabilă.

„Luchian este cel mai român dintre pictorii noștri“ afirma colegul său de vocație, Iosif Iser. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/stefan-luchian-un-pictor-el-insusi)

Albăstrele

             „Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rînd, acel caracter autentic, acea neîmblînzită vehemenţă a personalităţii după care recunoşti pe maeştri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate…, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. Într-o limbă totodată sonoră şi suavă, Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc”.

(Tudor Vianu- http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/stefan-luchian-un-pictor-el-insusi)

Garoafe

         „Prin sinteze succesive, Luchian a dat un chip nou picturii naţionale. El, vorba lui G. Oprescu, nu a creat şcoală, ci atmosferă. Prin originalitatea viziunii, a impus o cale aspră spre marea artă. Prea puţini însă s-au simţit capabili să-l urmeze cu adevărat. Cei care au făcut-o, au cunoscut gustul amar al sacrificiului, dar şi bucuria creaţiei. Opera lui are valoarea unui tulburător autoportret. Imaginea creatorului s-a risipit în fiecare tablou şi doar conturul ei de ansamblune înfăţişează, cu uimire, dimensiunea adevărată a zugravului.

La Curtea de Argeş va fi reflectat la destinul meşterului Manole. El însă, făcîndu-şi autoportretele, se zidea în propria sa pictură. Era, în acelaşi timp, şi Ana şi Manole. Unul l-a învăţat ce-i dragostea şi suferinţa, celălalt i-a sugerat să zboare. Cînd aripile s-au frînt, pe pămînt a răsărit o însîngerată floare de anemonă. În cer a tremurat o stea.” .(Valentin Ciucă- http://www.luceafarul.net/pictorul-stefan-luchian-contemporanul-nostru)

Anemone

          „Luchian, cel mai autentic revolutionar, omul cel mai deschis la tot ce e nou şi cel mai conştient de problemele universale, este cel care restabileşte legătura cu tradiţia istorică, firească a artei româneşti, nu prin reînvierea virtuţilor unei epoci sau ale unui stadiu de viaţă depăşite, ci aplicînd prezentului calităţile native de spontaneitate, de simţ al culorii, de dragoste pentru fiinţe şi pentru natură. (…) Există oameni care joacă în formarea patriilor rolul sfinţilor în formarea religiilor.“ (Jacques Lassaigne, Luchian, Editura Meridiane, Bucureşti, 1972, 1975)

Casă în Oltenia

             „Printr-un paradox, ce nu e, dealtfel, decît aparent, Luchian, omul cel mai interesat de tot ce e nou și cel mai conștient de problemele universale, a fost cel care a reînnodat curentul tradițional al artei românești, nu făcînd să retrăiască virtuțile unei epoci istorice, ale unui stadiu de viață populară depășit, ci conferind prezentului calități native de spontaneitate, de simț al culorii, de dragoste pentru natură și pentru toate creaturile ei…“

(Jacques Lassaigne – Ioan Alexandru, Luchian, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978)

Profil (Lorica)

„Luchian vine dintr-o tradiție românească veche, spre lucrarea sa.

Bunicul său dinspre tată, boierul Andrei, era zugrav de biserici. Luchian însuși va împlini această îndeletnicire pictînd și el cîteva biserici. Nu fără adîncă semnificație, așadar, se va fi socotit toată viața zugrav.“

(Ioan Alexandru, Luchian, Editura Meridiane, București, 1978, p.10)

„Firea melancolică a lui Luchian, blîndă și contemplativă, esențială pentru a pătrunde adevărul lucrurilor în artă, este dublată de o agerime, de un spirit rece adesea, de o dinamică participativă, în egală măsură necesare pentru realizarea în istorie a unei vocații. În măsura în care este expresia profundă a naturii românești, Luchian este și o conștiință istorică. Tatăl său a fost militar, om dîrz, preocupat de dreptate și de eveniment politic în cel mai adînc înțeles al cuvîntului. Această dîrzenie, această sete după realizare, după întruparea adevărului în istorie străfulgeră și-n brațul de geniu al fiului de oșteni care înfăptuiseră unirea și independența națională a României.

Poate că și acest vizionarism social îl face pe Luchian înainte de toate să adere din toată ființa la opera lui Grigorescu.“ (Ioan Alexandru, Luchian, Editura Meridiane, București, 1978, p.18)

Flori de primăvară

Cîteva din lucrările lui le puteți accesa pe situl: https://www.wikiart.org/en/stefan-luchian

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului